Transnistria, călătorie în "republica-marionetă"
Transnistria, republică secesionistă autoproclamată la graniţa Republicii Moldova cu Ucraina, este marioneta Rusiei. În timp ce Chişinăul este gata să-şi parafeze apropierea de Uniunea Europeană, tensiunile în relaţiile cu Moscova se amplifică, notează marţi publicaţia belgiană La Libre Belgique.
Vara aceasta, recolta se anunţa una promiţătoare pentru Vera Semionov. Ţinută în loc de utilaje învechite, cooperativa agricolă pe care o deţine a găsit în sfârşit mijloace pentru un nou tractor. Băncile din Chişinău şi-au dat acordul pentru un împrumut. Modelul de tractor a fost ales, documentele au fost semnate. Ulterior, Vera şi-a refăcut calculele şi a abandonat acest proiect: la ce bun să investească într-o maşină mai performantă fără a fi sigură că varza şi cartofii strânşi vor putea fi transportaţi în pieţe?
Vera locuieşte la Doroţcaia, o comună cu 3.700 de suflete, în zona est-centrală a Republicii Moldova. "Nouăzeci şi unu la sută din terenurile noastre sunt de cealaltă parte a drumului", explică aceasta. "Drumul", adică "frontiera" cu Transnistria, o limbă de pământ care a secesionat şi se sustrage, de 22 de ani, de sub controlul autorităţilor de la Chişinău. 'Trebuie să prezentăm mereu noi documente şi să plătim taxe de import pentru a ne putea vinde mărfurile în propria noastră ţară. Fără a mai vorbi de amenzile care ni se impun pentru orice', adaugă Vera.
Cel puţin Vera poate să-şi cultive câmpurile. "Între 2004 şi 2006, aşa-zisele autorităţi transnistrene au interzis direct lucrările agricole aici!", aminteşte Grigore Policinschi, fost primar al Doroţcaia, în prezent preşedinte al judeţului Dubăsari. "Au fost două sezoane moarte pentru fermieri. De atunci, avem dreptul să adunăm recolta, însă este nevoie de autorizaţie specială de la Evgheni Şevciuk', explică Policinschi.
Din decembrie 2011, Evgheni Şevciuk domneşte la Tiraspol, capitala republicii autoproclamate, botezată 'Republica Moldovenească Transnistreană'. 'Aceste autorităţi nu sunt recunoscute de niciun stat, nici măcar de Rusia, însă Şevciuk are drept de viaţă şi de moarte peste tot ce se întâmplă în Transnistria', inclusiv dreptul de a semna sau nu contracte de exploatare agricolă, valide doar un an, subliniază Grigore Policinschi. În aceste condiţii este imposibil să investeşti în modernizarea exploatărilor agricole.
După violentele ciocniri armate din 1992, situaţia de la 'frontieră' este relativ calmă. Posturi de control mai mult sau mai puţin sumare delimitează poziţiile de o parte şi de alta, sub atenta supervizare a unei 'forţe de menţinere a păcii', formată în principal din militari ruşi. Majoritatea celor circa 500.000 de 'cetăţeni transnistreni' deţin paşapoarte moldoveneşti, ruseşti sau ucrainene, iar 'frontiera' este traversată în fiecare zi, în ambele sensuri, de numeroşi studenţi, angajaţi sau rezidenţi.
'În mod oficial, Republica Moldova nu recunoaşte această frontieră şi lozinca noastră este libera circulaţie pe întreg teritoriul nostru', declară Eugen Carpov, vicepremier al republicii, însărcinat cu 'reintegrarea' (teritoriului transnistrean). Cu toate acestea, oficialul moldovean se dovedeşte absolut neputincios în ceea ce priveşte reglementarea problemelor agricultorilor din Doroţcaia şi ale satului de frontieră în general.
Şcoala din localitate funcţionează de asemenea într-un mod foarte particular. 'Dimineaţa, cei 400 de elevi din sat vin aici. După-amiază, clădirile sunt lăsate la dispoziţia celor 170 de elevi veniţi din Grigoriopol', povesteşte Eleonora Cercavschi, directoarea şcolii. 'Şcoala de limbă română din Grigoriopol a fost închisă în 2002. Tiraspolul nu doreşte ca limba română să fie studiată în Transnistria. Prin urmare, elevii noştri, pentru care româna este limba maternă, şi profesorii lor trebuie să traverseze graniţa în fiecare zi', mai spune aceasta.
În octombrie 2012, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) a dat dreptate Eleonorei Cercavschi şi numeroaselor altor persoane care s-au plâns de încălcarea dreptului lor la educaţie. Acestea aşteaptă şi acum compensaţiile de peste 1 milion de euro care le revin.
După cum precizează La Libre Belgique, în Transnistria nu mai există decât opt şcoli cu predare în limba română. Guvernul de la Chişinău le furnizează manuale scrise cu alfabet latin şi plăteşte chiriile exorbitante cerute de Tiraspol. În ceea ce priveşte situaţia elevilor din Grigoriopol, nu există altă soluţie decât finanţarea a patru autobuze care fac drumul dus-întors deja de 12 ani. 'Este un drum lung, care iarna devine periculos. Apoi, copiii se întorc acasă târziu şi nu mai au timp să facă nimic după şcoală', se plânge Vasile, un licean de 16 ani.
Mulţi dintre prietenii săi au renunţat: după închiderea din 2002, 'şcoala în exil' a pierdut peste 300 de elevi. Vasile s-a adaptat la acest drum anevoios, pentru că în joc este viitorul său: el vrea să devină medic chirurg, însă diplomele din Transnistria nu sunt decât nişte hârtii lipsite de valoare oriunde în lume, exceptând poate Moscova. Astfel, fiecare trecere a 'frontierei' a devenit pentru Vasile o etapă crucială spre universitate. Dat fiind situaţia actuală, Vasile îşi vede viitorul în România.
Însă, în timp ce Chişinăul se pregăteşte să-şi parafeze apropierea de Uniunea Europeană, noi tensiuni ies la iveală. 'La sfârşitul lui aprilie, câteva zeci de separatişti transnistreni au instalat patru noi posturi de control la ieşirea din sat', povesteşte Alexandru Nicitenco, primarul din Varniţa, localitate situată la 15 km de Tiraspol. 'Locuitorii noştri s-au opus şi totul a fost reglat când au sosit forţele de securitate. Nu mai putem accepta noi posturi de frontieră, care să complice şi mai mult trecerea şi să întreţină separarea', subliniază Nicitenco.
Un decret 'prezidenţial' semnat în iunie de Şevciuk a stabilit o delimitare strictă a 'frontierei', care includea mai multe sate, între care şi Varniţa, sub administrarea Tiraspolului. 'Aceasta este o nouă provocare din partea regimului separatist. Atât timp cât nu se pierde contactul cu cealaltă parte, lucrurile mai merg. Încercăm să facem partea noastră cât mai atractivă, pentru ca alţii să dorească să se reintegreze în Republica Moldova. Aşa a căzut şi Zidul Berlinului', aminteşte Nicitenco.
În jurul primăriei sale recent renovate, un parc bine întreţinut şi străzi perfect asfaltate încearcă să dea impresia de prospeţime. Însă, odată ce se trece de chioşcul prefabricat transformat în post de frontieră, intrarea în oraşul Tighina (Bender) este cea care impresionează vizitatorii, prin curăţenia clădirilor şi monumentelor sale impozante, constată publicaţia belgiană.
"Nu numai că nu există niciun motiv ca transnistrenii să dorească să revină la Republica Moldova, ci numeroşi moldoveni se mută de partea aceasta", afirmă, placid, jurnalistul transnistrean Grigore Volovoi, fervent susţinător al lui Şevciuk. "Nu este un secret: de partea aceasta oamenii o duc mai bine. Aici totul este mai ieftin: gazul, încălzirea, locuinţele, mâncarea", subliniază Volovoi.
Cauza acestei stări de fapt este simplă: Rusia menţine Transnistria pe perfuzii de 'ajutoare umanitare' şi adaugă câte 15 dolari suplimentar la pensiile transnistrenilor, sumă care contează, în condiţiile în care salariul mediu nu depăşeşte 200 de euro. Dar mai ales Moscova livrează gratis gaz Transnistriei, prezentându-i apoi factura Chişinăului. Fără această 'mană', Tiraspolul nu ar putea supravieţui.
"Dacă Moscova îşi ia mâna de pe Transnistria, acest stat-marionetă intră în faliment în cel mult două luni", îşi exprimă certitudinea Oazu Nantoi, fost deputat în parlamentul de la Chişinău şi director de programe în managementul conflictelor, la Institutul de Politici Publice.
Pentru a asigura persistenţa regimului de la Tiraspol, taxat drept autoritar de la fondarea sa, dominaţia serviciilor secrete transnistrene, care continuă să poarte sinistrul nume de 'KGB', rămâne una puternică.
"Oamenilor le este frică şi există mai puţine plângeri ca înainte", afirmă Mihai Dîrul, fost şofer de camion, în prezent pensionar. De mai multe ori reţinut şi bătut de poliţie şi de KGB, el a fost unul dintre primii opozanţi ai separării Transnistriei, plecând de la satul său, Lunga. Soţia şi fiul său locuiesc la Chişinău şi Mihai se duce des acolo, datorită paşaportului moldovenesc pe care-l deţine.
Mihail Dîrul vede 'frontiera' ca pe un "zid al ghetoului din Varşovia". "Am luptat pentru integritatea Moldovei. Cel mai rău lucru ar fi ca acum Chişinăul să refuze să-mi plătească pensie, pe motiv că am locuit de partea cealaltă. Chişinăul vorbeşte despre reunificare, dar eu cred că el ne-a abandonat deja", spune Dîrul, citat de La Libre Belgique.
