Tradiţii româneşti: Joia Mare

Interior de casă ţărănească
Interior de casă ţărănească (Epoch Times România)

Joia din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Mare, Joi Marele, Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră, şi mai rar Joimărică sau Joimăriţa. În Muntenia, este termenul până când femeile şi fetele mari trebuie să toarcă lâna şi mai ales cânepa.

Cele leneşe, care nu şi-au tors până în această zi ce trebuia, precum şi cele care nu cos cămăşi doi de Paşte, o păţesc foarte rău, căci Joimărica sau Joimăriţa are obiceiul de a umbla în ajunul acestei zile pe la toate casele şi pe care femeie sau fată o află că nu şi-au tors nu numai ca o batjocoreşte şi o mustră foarte aspru dar îi mai aprinde şi îi arde şi toată cânepa rămasă netoarsă.

Uneori, Joimăriţa bate femeile şi fetele leneşe peste degete sau le arde, iar pe fetele cele mai leneşe le răpeşte şi, ducându-le cu sine acasă, le frige şi le mănâncă!

În Joia Mare, bănăţencele şi moldovencele nu lucrează. Totuşi, în Bucovina, de Joia Mare se umple borşul, crezând că borşul umplut în această zi nu se strică tot anul. În Ardeal, se crede că, dacă se pune în Joia Mare o cloşcă, va scoate mai mulţi cocoşei decât puicuţe.

Prin unele sate din Banat, se iau în dimineaţa Joii Mari o cămaşă şi o oglindă din casă şi se pun la un pom verde şi tânăr, cel mai bine la un păr, să răsară Soarele peste acestea, ca să facă cu ele farmece şi descântece.

Tot în Banat, în preseara Joimarelor, fetele mari şi nevestele tinere, care vor să fie căutate şi jucate de feciori în sărbătorile Paştelui, duc câte o zgardă din banii de la grumaz la un izvor sau la o fântână, de unde se bea apă peste an şi, ascunzând-o bine, o lasă peste noapte ca să stea acolo; iar în sărbătorile Paştelui, mergând şi luând-o de unde au ascuns-o, o pun iarăşi la gât.

Joia Mare e considerată de români ca o zi binefăcătoare şi apărătoare a morţilor. După credinţele din Muntenia, morţii vin în fiecare an în această zi pe la vechile lor locuinţe, unde adastă până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, adică până sâmbăta înainte de Rusalii, când se fac apoi împărţeli de plecarea sufletelor, adică atunci când se dau colaci şi oale de pomană, iar morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care au căpătat-o.

Deoarece însă în Joia Mare, când sosesc morţii, nu e atât de cald, de aceea, în Muntenia, se fac focuri în dimineaţa şi în seara acestei zile, ca să aibă la ce se încălzi şi sta la lumină. Unii, după ce au făcut focul, pun lângă el unul sau şi mai multe scaune, pe care aştern pături, iar alţii le tămâiază şi toarnă apă le lângă ele, pentru morţi.

După ce s-a făcut şi s-a aprins focul, unele femei fac o turtă de făină, crestată pe margini, care se numeşte Pâinea Uitaţilor, iar altele un colac în forma unei lopeţi, care se cheamă Uitată şi are se dă de obicei celui care se scoală în Joia Mare mai de dimineaţă şi face focul, sau unui băiat, ca să-l mănânce.

Se crede că, de la Joi Mari până la Rusalii, sunt deschise şi Raiul şi Iadul, ca sufletele să poată veni acasă spre a petrece în familie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Cultură