Topul recent al celor mai bune 10 filme din istorie

Filmul Vertigo de Alfred Hitchcock
Filmul Vertigo de Alfred Hitchcock (wikipedia.com)

În timp ce astfel de liste tind să stârnească pasiuni arzătoare în lumea cinefililor, atunci când acestea apar, iubitorii celei de-a şaptea arte nu rămân indiferenţi. Cunoscuta revistă Sight & Sound, publicată de Institutul Britanic de Film, efectuează un studiu la fiecare 10 ani printre cei mai importanţi critici ai lumii pentru a stabili canonul cinematografic al deceniului următor.

Din juriul celui mai recent sondaj au făcut parte critici de specialitate, organizatori de festivaluri, academicieni, distribuitori, scriitori şi iubitori de film dedicaţi acestui domeniu. Specialişti din 73 de ţări au analizat 2045 filme pentru a crea acest top 10, care în site-ul Sight & Sound se extinde până la 250 de titluri.

Această selecţie reprezintă schimbarea gusturilor în rândul analiştilor de-a lungul anilor şi, în acelaşi timp, îndeplineşte funcţia de ghid pentru orice fan. Din 1962, ''Cetăţeanul Kane'' a fost imbatabil pe primul loc, până în 2012, când a fost detronat de un film color. Niciun detaliu nu scapă, având în vedere că ultimul film intrat în top datează din 1968 (Stanley Kubrick) şi există trei filme mute în top 10. Acestea sunt cele mai bune 10 filme din toate timpurile, după părerea celor 846 de critici, cei mai cunoscuţi din lume.

10. Filmul "8 1/2" (1963) este considerat o capodoperă a regizorului Federico Fellini, fiind recompensat cu două premii Oscar pentru categoriile "Cel mai bun film străin" şi 'Cele mai bune costume' (la categoria alb-negru).

Marcello Mastroianni interpretează rolul lui Guido Anselmi, un faimos regizor italian, în vârstă de 43 de ani, care se pregăteşte pentru următorul său film, dar se află într-un moment de blocaj artistic al carierei. Încearcă să se relaxeze după ultimul succes avut, însă liniştea pe care o doreşte este subminată în mod constant de prezenţa personalului care lucrează la peliculă (producători, tehnicieni, actori) care îl consideră unicul sprijin sigur.

9. ''Patimile Ioanei D'Arc'' (La Passion de Jeanne d´Arc / Franţa, 1928), în regia lui Carl Theodor Dreyer, potrivit căruia, datoria principală a unui cineast este "să descrie viaţa interioară şi nu cea exterioară". loana este interpretată de Renee Falconetti, o actriţă care, conform îndrumărilor regizorale şi-a jucat rolul fără machiaj. Ea şi interlocutorii săi sunt filmaţi aproape exclusiv în scene de prim-plan.

Filmul mut în expresia sa cea mai sublimă, capodopera lui Carl Dreyer este o dramatizare austeră despre puterea credinţei, o analiză psihologică profundă a conflictului tragic prin care trece Ioana d'Arc.

8. ''Omul cu aparatul de filmat'' (Man with a movie camera) film sovietic aparut în 1929, în regia lui Dziga Vertov.

Această lucrare de pionierat în filmul documentar a regizorului Dziga Vertov înregistrează impresiile sale de viaţă urbană în Uniunea Sovietică.

Filmul este în acelaşi timp documentarul unei zile din Uniunea Sovietică, dar şi documentarul documentarului, al filmării în sine, şi o descriere a audienţei care se uită la film. Filmul este faimos pentru diversitatea tehnicilor cinematice inventate de Vertov.

7. ''Căutătorii'' (The Searchers /1956), regizor John Ford

Unul dintre cele mai mari westernuri, The Searchers este povestea unui veteran al războiului civil, Ethan Edwards. Acesta se întoarce acasă şi îşi gaseşte iubita căsătorită cu fratele lui, Aaron Edwards. După ce într-un atac al indienilor comanci ii este ucisă întreaga familie, Ethan începe o adevarată epopee pentru a-şi gasi nepoata rapită.

6. ''2001: O odisee spaţială'' (1968) ( 2001: A Space Odyssey) regizat de celebrul Stanley Kubrick.

Stanley Kubrick a dus filmele de science-fiction într-o direcţie nouă, cu această poveste epică a eternei căutări a omului pentru cunoaştere.

Un monolit este descoperit pe lună, care se pare că a venit de undeva de pe lunile lui Jupiter. Cinci astronauţi pornesc în acea direcţie într-o navă controlată de HAL 9000, un computer revoluţionar ce se aseamănă foarte mult cu mintea omenească. Cand HAL pune în primejdie vieţile echipajului doar pentru a îndeplini misiunea, astraonautul Bowman vrea să înfrangă computerul.

5. ''Sunrise: A Song of Two Humans'' (1927) (cunoscut şi ca Sunrise), în regia lui F. W. Murnau.

Atras la Hollywood de către producătorul William Fox, Murnau, maestru al filmului expresionist a creat una dintre ultimile şi cele mai luminoase capodopere ale filmului mut.

Plictisit de viaţa de rutină de la ţară, de soţie şi de copilul lor, un fermier cade sub vraja unei fete cochete de la oraş, care îl convinge să-şi înece soţia, pentru ca ei să rămână împreună. Când soţia lui devine suspicioasă din cauza planului său fuge, fermierul o urmăreşte, pentru ca apoi ambii să-şi recapete încrederea şi să redescopere dragostea reciprocă.

4. ''Regula jocului'' (La règle du jeu / 1939), regizat de Jean Renoir.

Filmul a fost făcut în perioada de ascensiune a celui de-al doilea război mondial: această satiră a claselor medii şi superioare a fost interzis de guvernul francez timp de două decenii de la lansare.

'Regula jocului' vorbeşte despre triunghiuri conjugale, dragoste şi arta disimulării. Şi despre o altă temă valabilă la 70 de ani de la crearea filmului: (in)existenţa amiciţiilor adevarate între barbaţi şi femei.

3. ''Poveste din Tokyo'' (1953) (Tokyo Story / Tokyo monogatari - titlul original), film japonez în regia lui Yasujirō Ozu.

Partea finală a trilogiei "Noriko" este o istorie devastatoare a unor bunici neglijaţi de familiile lor. Un cuplu în vârstă pleacă la Tokyo să-şi viziteze copiii, dar ajunşi acolo se confruntă cu egoismul, indiferenţa şi nerecunoştinţa acestora.

2. ''Cetăţeanul Kane'' (Citizen Kane /1941) un film dramatic american realizat în 1940 de regizorul şi actorul Orson Welles

Graţie libertăţii extraordinare pe care i-au dat-o studiourile RKO de la Hollywood- California, pentru filmul său de debut, Orson Welles a creat o capodoperă modernistă. Un film vizionar pentru anul 1941, în care Orson Welles îşi pune amprenta atât ca regizor, cât şi ca actor. Cetăţeanul Kane a fost votat în mod regulat ca cel mai bun film făcut vreodată.

Un mogul media moare singur în reşedinţa sa luxoasă. Jurnaliştii, foştii săi colegi de breaslă, încearcă să afle chintesenţa vieţii acestuia pornind de la ultimele cuvinte rostite pe patul de moarte "boboc de trandafir", de la întâmplările din viaţa cetateanului Kane, povestite de cei care au fost o parte importanta sau neglijabila din viaţa sa.

1. ''Ameţeala'' ( Vertigo / 1958), un thriller american bazat pe romanul "D'entre les morts", produs şi regizat de maestrul suspansului, Alfred Hitchcock.

Un fost detectiv este angajat să o urmărească pe soţia unui prieten, dar aceasta are tulburări psihice. El se îndrăgosteşte de soţia prietenului, însă din cauza fricii lui de înălţime, detectivul nu îşi poate salva iubita de la moarte, ceea ce îi va cauza o cădere nervoasă, bazată parţial şi pe sentimentul de vinovăţie.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură