Toader dă bomba: Mă gândesc să propun ca procurorul general din România să fie propus de către Senat

Nu demult, ambasadorul SUA exprima îngrijorarea administraţiei americane faţă de modificarea legilor Justiţiei. Tudorel Toader a prins ocazia în zbor şi anunţă că ar putea propune ca Procurorul General să fie propus de Senatul condus de nimeni altul decât de duşmanul arestării politicienilor, Tăriceanu, şi controlat de PSD şi ALDE
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei),
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, în replică la îngrijorările exprimate de ambasadorul american Hans Klemm faţă de proiectul de modificare a legilor justiţiei, că ar putea lua în calcul să propună ca procurorul general al României să fie propus de către Senat, ca în Statele Unite.

"Poate că este îngrijorat de faptul că (...) nu am propus sistemul cel mai democratic, din Statele Unite, prin care procurorul general este numit de către Senat. Şi atunci, dacă este să spulberăm îngrijorarea, mă gândesc să propun şi eu ca procurorul general din România să fie propus de către Senat, să avem o echivalenţă a procedurilor şi să tindem şi noi spre acelaşi standard de democraţie", a declarat Toader, preluat de Agerpres, la Antena 3, anunţând că urmează să se întâlnească marţi dimineaţă cu ambasadorul Hans Klemm, aceasta urmând să fie a treia întrevedere dintre cei doi.

Tudorel Toader a mai adăugat că, în opinia să, nu este atât de important cine îl propune sau îl numeşte pe procurorul general, esenţial fiind că cel ce va ocupa funcţia să fie complet independent.

"Aş putea să dau numeroase exemple în care desemnarea, numirea o face Parlamentul, forul politic cel mai reprezentativ şi unica autoritate legiuitoare. (...) Până la urmă, dacă vrem să privim lucrurile în chip riguros, într-o societate normală, cu comportamente, conduite normale, nici nu ar trebui să conteze cine numeşte, ar trebui ca procurorul general să aibă deplină autonomie în îndeplinirea atribuţiunilor, să nu aibă dependenţe de ceilalţi, să aibă conştiinţa necesităţii îndeplinirii după Constituţie a obligaţiilor pe care le are. Procurorul general, că e numit de preşedinte, de Parlament, de ministru, de CSM, e procuror general, cu aceleaşi atribuţii pe care trebuie să şi le îndeplinească", a precizat Tudorel Toader.

Cât despre faptul că şi reprezentanţii unor state partenere şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu modificările legilor Justiţiei, Toader a susţinut că în România trebuie să se legifereze în funcţie de specificul naţional, în limitele impuse de acordurile internaţionale la care ţara noastră este parte şi că orice ţară membră a Uniunii Europene are dreptul să transpună directivele comunitare în legislaţia proprie în concordanţă cu specificul său.

Mai merită precizat că în SUA procurorul general e propus de preşedintele ţării şi doar validat de Senat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne