Suspansul continuă: CCR amână din nou judecarea sesizării care l-ar putea scăpa pe Dragnea de dosar

Valer Dorneanu
Valer Dorneanu (Mihut Savu / Epoch Times)

UPDATE. Curtea Constituţională a amânat din nou, pentru 20 mai, decizia în cazul completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tot pe 20 mai va avea loc următorul termen din dosarul liderului PSD Liviu Dragnea.

* * *

Judecătorii CCR se vor pronunţa, vineri, pe sesizarea vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, privind completurile de trei judecători de la Curtea Supremă, decizie cu miză uriaşă pentru liderul PSD Liviu Dragnea.

Până acum CCR a amânat de două ori decizia, pe fundalul unor tensiuni uriaşe.

La ultima şedinţă când au luat în discuţie speţa, judecătorii au decis că au nevoie de mai mult timp să studieze în profunzime documentele primite în acest caz şi au cerut, de asemenea, şi informaţii suplimentare de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Sesizarea lui Iordache a fost făcută, reamintim, pe 25 martie, când autorul OUG 13, lăsat de Dragnea şef peste Camera Deputaţilor, s-a adresat Curţii. Presa a scris la momentul respectiv că mişcarea este în folosul lui Liviu Dragnea, miza fiind anularea condamnării în primă instanţă la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive.

"Judecata" CCR vine înainte ca Dragnea să aibă următorul termen în dosarul Bombonica, ajuns în faza de apel, pe 20 mai. Dacă CCR se va pronunţa în favoarea sesizării, sentinţa în primă instanţă ar putea fi desfiinţată, dosarul reluat. Între timp, faptele s-ar putea prescrie, mai ales că vin şi modificările la Codurile Penale cu reduceri semnificative ale termenelor de prescripţie.

Mai reamintim în context că liderul Pro România susţinea că CCR îi va rezolva "problema" liderului PSD Liviu Dragnea. Potrivit fostului premier, sesizarea nici nu ar fi fost scrisă de Iordache, ci de un judecător de la CCR, iar fostul ministru doar a semnat-o.

Dacă se va întâmpla aşa sau nu, rămâne de văzut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne