SUA susţine că Iranul "demolează" instalaţia de la Parchin

Epoch Times România
14.09.2012

Un trimis al Statelor Unite a acuzat joi Iranul de "demolarea sistematică" a unei instalaţii de la situl militar Parchin, pe care inspectorii nucleari ai Naţiunilor Unite doreau să o viziteze, ca parte a anchetei lor privind armele nucleare, potrivit unui raport Reuters.

AIEA crede că Iranul a efectuat teste cu explozivi într-o cameră de oţel de la Parchin, cu un deceniu în urmă, şi a cerut în mod repetat Iranului să îi acorde accesul la această instalaţie.

Iranul susţine că Parchin este un sit militar şi a respins acuzaţiile drept "ridicole".

Bazându-se pe imagini din satelit, diplomaţii occidentali au declarat timp de mai multe luni că suspectează Iranul de curăţarea sitului de orice dovezi de activităţi nucleare ilicite, prin dărâmarea clădirilor şi îndepărtarea solului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor