SUA încearcă să recupereze o rachetă Hellfire ''rătăcită'' în Cuba

Oficialii americani depun eforturi diplomatice pentru a convinge Havana să returneze o rachetă Hellfire, care a fost livrată (posibil) din greşeală în ţara comunistă.
Rachetă americană Hellfire.
Rachetă americană Hellfire. (Captură Foto)

O rachetă americană Hellfire, trimisă către Europa pentru a fi folosită într-un exerciţiu militar NATO, a fost livrată din greşeală în Cuba în 2014, determinând oficialii federali să investigheze dacă livrarea a fost accidentală sau orchestrată de spioni sau criminali.

După cum a raportat Wall Street Journal, Hellfire sunt rachete aer-sol, deseori lansate din elicoptere. Ele au fost proiectate iniţial ca arme antitanc, cu zeci de ani în urmă, dar au fost modernizate iar acum reprezintă o parte importantă din arsenalul antiterorism al guvernului american. În plus, aceste rachete sunt deseori lansate de pe dronele Predator pentru a desfăşura atacuri letale asupra unor obiective din ţări precum Yemen şi Pakistan, au declarat surse familiare cu această tehnologie.

Racheta pierdută nu conţine explozibili, dar oficialii americani se tem că statul cubanez ar putea împărtăşi senzorii şi tehnologia din interiorul armei cu ţări precum China, Coreea de Nord sau Rusia, au precizat aceste surse, conform Wall Street Journal.

Totuşi, sursele mai susţin că oficialii americani nu suspectează faptul că Havana va încerca să desfacă în bucăţi racheta pe cont propriu şi să dezvolte o tehnologie similară. Nu este clar dacă vreun adversar al SUA a obţinut vreodată astfel de cunoştinte despre o rachetă Hellfire.

De peste un an, oficialii americani au încercat să convingă Cuba să returneze racheta, despre care s-a aflat, în iunie 2014, că a ajuns în ţara comunistă, exact în perioada în care oficialii Departamentului de Stat american erau angajaţi în discuţii private pentru normalizarea relaţiilor cu Havana.

Preşedintele american Barack Obama a anunţat în decembrie 2014 că SUA va restabili relaţiile cu statul cubanez. În vara anului trecut, cele două ţări şi-au reluat în mod oficial relaţiile diplomatice.

Lockheed Martin Corp., producătorul rachetei, s-a ocupat de livrarea acesteia cu permisiunea Departamentului de Stat american.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe