SUA-Franţa, 'o alianţă transformată' (articol semnat de Barack Obama şi Francois Hollande)

Preşedintele american Barack Obama şi omologul său francez Francois Hollande.
Preşedintele american Barack Obama şi omologul său francez Francois Hollande. (JIM WATSON / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
10.02.2014

Problema nucleară iraniană, securitatea în Africa, cooperarea economică: înainte de vizita preşedintelui francez Francois Hollande în SUA, cei doi lideri de stat au detaliat axele colaborării dintre ţările lor, într-un articol scris în exclusivitate pentru Le Monde şi Washington Post.

Potrivit lui Barack Obama şi Francois Hollande, în prezent diplomaţi americani şi francezi se pregătesc să înceapă discuţii cu Iranul pe baza acordului care a suspendat şi întrerupt elementele-cheie ale programului nuclear iranian. De asemenea, responsabili ai celor două ţări fac zilnic schimb de informaţii în scopul contracarării terorismului pe plan global, iar în Africa, dar şi pe alte continente, experţi francezi şi americani îi ajută pe agricultori să-şi sporească randamentul şi să iasă din sărăcie.

În cadrul unor iniţiative precum G8 şi G20, cele două ţări promovează la unison o creştere puternică, durabilă şi echilibrată, angajarea în câmpul muncii şi stabilitatea, relevând provocări mondiale cărora nicio ţară nu le poate face faţă de una singură.

Nu în ultimul rând, în întreprinderile de înalte tehnologii din Paris şi Silicon Valley, oameni de afaceri americani şi francezi inovează împreună, pentru a dinamiza economia mondială, subliniază cei doi preşedinţi.

Cu numai zece ani în urmă, puţini erau cei care credeau că cele două ţări vor conlucra atât de strâns în atâtea domenii. Însă, după cum notează Obama şi Hollande, alianţa franco-americană s-a transformat de-a lungul ultimilor ani. După revenirea Franţei, în urmă cu patru ani, în comandamentul NATO, Franţa şi SUA şi-a dezvoltat cooperarea la toate nivelurile, angajându-se să întărească parteneriatul dintre NATO şi UE.

'Suntem două naţiuni suverane şi independente, care luăm deciziile plecând de la interesele noastre naţionale, însă tocmai pentru că interesele şi valorile noastre sunt atât de apropiate am fost în măsură să ajungem la un nou nivel al alianţei noastre', adaugă Barack Obama şi Francois Hollande.

Potrivit celor doi lideri, parteneriatul franco-american, din ce în ce mai strâns, constituie un model de cooperare internaţională. Cei doi şefi de stat îndeamnă şi alte ţări să-şi asume iniţiative şi să împartă preţul leardershipului, pentru a garanta securitatea şi pacea în lume şi a face să progreseze libertatea şi drepturile omului.

SUA şi Franţa se vor regăsi săptămâna viitoare la Viena, alături de partenerii din grupul 5'+1' şi de UE, pentru a purta negocieri în vederea găsirii unei soluţii globale menite să împiedice Iranul să obţină arme nucleare.

În Siria, atenţionarea credibilă a celor două ţări de a recurge la forţă a permis elaborarea unui plan de distrugere a armelor chimice siriene, Siria urmând să-şi onoreze obligaţiile. În acest sens, cei doi preşedinţi îi solicită comunităţii internaţionale să-şi dubleze eforturile pentru asistarea poporului sirian, să întărească opoziţia siriană moderată şi să înlesnească o tranziţie politică ce 'va elibera poporul sirian de dictatură şi terorism'.

Potrivit lui Obama şi Hollande, noul parteneriat franco-american este cel mai vizibil în Africa: în Mali, în Republica Centrafricană, în Senegal sau Somalia, în probleme precum combaterea terorismului, foametei, proliferării SIDA şi altor boli.

În paralel cu noul elan imprimat alianţei franco-americane pe plan internaţional, cele două ţări încearcă să-şi aprofundeze relaţiile economice, subliniază Barack Obama şi Francois Hollande în articol, precizând că aceste schimburi comerciale reprezintă circa un milion de locuri de muncă în ambele state.

Cooperarea ştiinţifică şi educativă oferă de asemenea perspective foarte încurajante, iar Franţa şi SUA doresc să facă şi mai mult pentru a deveni lideri mondiali ai inovaţiilor.

Leadershipul celor două ţări în ceea ce priveşte lupta împotriva schimbării climatice constituie o componentă a cooperării franco-americane. Însă, Franţa şi SUA doresc să facă mai mult 'pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să se întoarcă spre surse energetice sărace în carbon şi pentru a face faţă majorării nivelului oceanelor şi violenţei furtunilor'.

În contextul în care următoarea Conferinţă pe marginea schimbărilor climatice se va ţine anul viitor la Paris, Franţa şi SUA continuă să îndemne toate ţările să se asocieze procesului în vederea ajungerii la 'un acord mondial ambiţios şi global pentru reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră, prin intermediul unor măsuri concrete'.

'Provocările vremurilor noastre nu vor dispărea de la sine şi posibilităţile oferite de lumea noastre interconectată nu se vor realiza singure. Ca întotdeauna, viitorul pe care-l dorim trebuie să fie meritat. Timp de peste două secole, popoarele noastre două au făcut front comun pentru a apăra libertatea. În prezent, ne asumăm încă o dată responsabilităţile, nu doar unul faţă de celălalt, ci şi faţă de o lume care este mai sigură datorită perenităţii alianţei noastre, reconfirmată astăzi', conchid cei doi lideri de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor