Statul român oferă cele mai puţine burse studenţilor

Studenţi la intrarea unei facultăţi
Studenţi la intrarea unei facultăţi (Mihut Savu / The Epoch Times)
Ioana Statescu
02.11.2012

Ţara noastră se află pe ultimele locuri într-un clasament al statelor europene care îşi sprijină financiar studenţii, prin intermediul burselor de studiu. Aceasta este concluzia unui raport al Uniunii Europene care arată faptul că există diferenţe majore în ceea ce priveşte sprijinul acordat studenţilor. Dacă în Germania, ţările nordice şi Regatul Unit sprijinul financiar este substanţial, nu acelaşi lucru se poate spune despre studenţii din Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia şi Lituania, informează Capital.

În aproximativ jumătate dintre ţări, alocaţiile familiale şi avantajele fiscale acordate părinţilor studenţilor constituie un element semnificativ al pachetului global de sprijin pentru studenţi. Acesta poate fi acordat sub diferite forme şi are ca scop satisfacerea unor necesităţi diferite în funcţie de ţară. Cele mai întâlnite forme de sprijin rămân însă bursele şi împrumuturile, care uneori sunt acordate simultan sau separat.

Potrivit sursei citate, toate ţările, cu excepţia Islandei şi Turciei, acordă unele tipuri de burse cel puţin unei anumite părţi a populaţiei studenţeşti. În Turcia se aplică reduceri de taxe pentru o parte a studenţilor, dar nu se acordă burse.

Astfel, dacă în Danemarca, Cipru şi Malta, toţi studenţii primesc burse, iar în Finlanda, Ţările de Jos, Norvegia, Suedia şi Regatul Unit, majoritatea studenţilor beneficiază de burse, studenţii din ţări precum Belgia, Bulgaria, Croaţia , Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Lituania, Polonia, Portugalia, România sau Spania nu se bucură de acelaşi sprijin financiar. Procentual, numărul acestora variază între 1% din numărul total de studenţi, în Grecia şi aproximativ 40%, în Ungaria.

În ceea ce priveşte, obţinerea de împrumuturi de către studenţi, aceasta este considerată o caracteristică de bază a sistemelor de sprijin pentru studenţi dacă mai mult de 5% din populaţia studenţească contractează un astfel de împrumut. Este ceea ce se întâmplă în Bulgaria, Danemarca, Germania, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Slovacia, Finlanda, Suedia, Regatul Unit, Islanda, Norvegia şi Turcia.

De asemenea, în unele ţări sprijinul oferit studentului se poate materializa sub forma alocaţiilor familiale şi a unor avantajele fiscale. Este cazul unor ţări ca Belgia, Republica Cehă, Germania, Estonia (exclusiv avantaje fiscale), Grecia, Franţa, Irlanda (exclusiv avantaje fiscale), Italia (exclusiv avantaje fiscale), Letonia (exclusiv avantaje fiscale), Lituania, Malta (exclusiv avantaje fiscale), Austria, Polonia, Portugalia, Slovenia (exclusiv avantaje fiscale), Slovacia şi Liechtenstein (exclusiv avantaje fiscale).

Raportul UE a fost elaborat de reţeaua Eurydice, care cuprinde 38 de unităţi naţionale, în 34 de ţări participante la Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor