Speranţă pentru supravieţuirea rinocerilor din Sumatra: o femelă este gestantă

Rinocer.
Rinocer. (DAVID GANNON / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.02.2010

Speranţele pentru supravieţuirea rinocerilor pe insula indoneziană Sumatra, o specie aflată în pericol de dispariţie, au fost reaprinse după ce s-a obervat că una dintre femelele aflată într-un parc naţional, este gestantă, a anunţat joi organizaţia Indonesian Rhino Foundation (IRF), informează AFP.

Vestea despre posibilitatea ca una dintre femele să facă pui este aşteptată din 2007, când în Sumatra a fost adus primul rinocer de Sumatra mascul născut în captivitate în acest secol.

Născut în 2001, la parcul zoologic din Cincinnati (SUA), rinocerul Andalas a fost lăsat alături de trei femele într-o rezervaţie din cadrul Parcului natural Way Kambas, din sudul insulei Sumatra. Una dintre aceste femele, Ratu, este acum gestantă.

"Suntem foarte fericiţi că analizele au conformat existenţa unui fetus în uterul lui Ratu", a declarat directorul IRF, Widodo Ramono.

Cea mai mica specie de rinocer din lume, rinocerul de Sumatra, popula în trecut pădurile tropicale din India şi Birmania, până în Tailanda, Cambodgia şi Vietnam. In prezent, mai există doar câteva grupuri mici, care împreună nu depăşesc 200 de indivizi, în rezervaţii din Malaezia, insulele Sumatra şi Borneo.

Aducerea masculului Andalas în Indonezia, la bordul unui avion special din SUA, a fost extrem de mediatizată. Aclimatizarea sa şi trecerea la o viaţă în semicaptivitate s-au dovedit însă a fi nişte procese dificile.

"Multă vreme am fost pesimişti cu privire la succesul acestei încercări pentru că Andalas s-a comportat la început foarte agresiv cu femelele", povesteşte Widodo Ramono.

Atitudinea sa s-a schimbat însă în luna noiembrie, când a început să se apropie de femela Ratu, fără prea mult succes la început. Cea de-a patra tentativă de acuplare, de la 13 ianuarie, a fost însă un succes. În vârstă de 8 ani, femela Ratu este gestantă. "Încercăm să o facem să se simtă bine pe perioada gestaţiei, protejând-o de stres şi oferindu-i hrana preferată", a comentat şi medicul veterinar Dedi Chandra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor