Spania: Operaţiunea de anvergură împotriva ETA a fost pusă în pericol de publicarea precipitată de informaţii (revista presei)

(RAFA RIVAS / AFP / Getty Images)

În urma operaţiunii împotriva membrilor şi susţinătorilor organizaţiei separatiste basce ETA au fost arestaţi şi cei care au organizat un eveniment al foştilor condamnaţi pentru terorism. Cotidienele spaniole de joi scriu atât despre reuşita forţelor de ordine, cât şi despre faptul că procuratura ar putea cerceta dacă au fost pierdute dovezi din cauza unor informaţii dezvăluite precipitat cu privire la operaţiune.

Ministerul spaniol de Interne a 'decapitat' aparatul susţinătorilor condamnaţilor pentru terorism, scrie cotidianul El Pais despre arestarea a opt persoane, printre care şi lideri ai aripii dure a grupării. În plus, cotidianul spaniol arată că procuratura se interesează dacă anunţarea operaţiunii ar fi putut duce la pierderea de dovezi, în special pentru că aceasta ar fi putut fi chiar anulată, din cauza lipsei de coordonare.

Garda Civilă 'decapitează' frontul avocaţilor ETA, care sunt acuzaţi că ar fi 'tentaculele' cu care organizaţia teroristă îi controlează în continuare pe membrii aflaţi în închisorile spaniole. Cotidianul ABC subliniază de asemenea că procuratura este nemulţumită de faptul că operaţiunea a fost anunţată precipitat.

Cotidianul El Mundo susţine, pe baza unor probe, faptul că membrii ETA au distrus dovezi în urma anunţului precipitat făcut de Ministerul de Interne, drept pentru care acum procuratura vrea să cerceteze cum a putut fi transmisă astfel ştirea unei operaţiuni de o asemenea anvergură. Cotidianul spaniol constată că s-au pierdut dovezi importante.

O lovitură a statului faţă de organizatorii evenimentului cu care au fost sprijiniţi condamnaţii pentru terorism, membri ai ETA - descrie operaţiunea şi cotidianul La Razon. În urma acesteia, au fost arestaţi opt membri care se ocupau de condamnaţii din închisorile spaniole şi formau singura structură pe care organizaţia o menţine activă în Spania. În plus, cotidianul spaniol mai scrie că, pentru familia regală, datoria are prioritate: regele, regina şi prinţii moştenitori au avut parte de o agendă încărcată, la doar o zi după anunţul inculpării Infantei Cristina pentru delicte fiscale.

Ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Garcia Margallo, lansează un apel la dialog pentru a rezolva chestiunea catalană, scrie cotidianul La Vanguardia. Şeful diplomaţiei spaniole a evocat spiritul paşnic al catalanilor, propensiunea lor către acorduri şi a propus negocierea unui nou model de finanţare a regiunii. În tot acest timp, Bruxellesul i-a mulţumit lui Artur Mas, şeful guvernului regional din Catalonia, pentru că îl menţine informat, însă îi răspunde că dezbaterea internă nu este de competenţa executivului comunitar, constată acelaşi cotidian citat.

Localitatea catalană Tarragona ar putea fi posibila destinaţie a armelor chimice din Siria, anunţă cotidianul El Periodico înaintea reuniunii premierului spaniol Mariano Rajoy cu preşedintele american Barack Obama. SUA i-ar fi propus Spaniei să se ocupe de reziduuri, odată ce armele ar fi distruse, însă deocamdată Rajoy a respins această ofertă, de care ar vrea să se ocupe o companie catalană, precizează cotidianul menţionat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe