Germania va examina posibilele consecinţe ale imigraţiei şi graniţelor deschise

Cancelarul german Angela Merkel, 3 iulie 2012 în Berlin
Cancelarul german Angela Merkel, 3 iulie 2012 în Berlin (CARSTEN KOALL / AFP / GettyImages)

Ca răspuns la o dezbatere naţională cu privire la imigranţi şi drepturile lor la asistenţă socială în Germania, cabinetul german a anunţat miercuri formarea unei comisii însărcinate cu examinarea eventualelor măsuri împotriva abuzării sistemului de asistenţă socială de către imigranţi, pe fondul discuţiilor din presă despre impactul deschiderii pieţei muncii pentru români şi bulgari de la 1 ianuarie, 2014.

„Vom examina posibilele consecinţe ale imigraţiei şi graniţelor deschise, două lucruri pe care le dorim şi le salutăm”, a spus purtătorul de cuvânt guvernamental Steffen Seibert după şedinţa de miercuri a cabinetului german, condusă de cancelarul Angela Merkel.

"Este vorba despre fiinţe umane, este vorba despre imigraţie, este vorba despre municipii şi cât de bine se poate face cu [aceste probleme]", a mai declarat reporterilor de la Berlin, Steffen Seibert.

Comisarul de imigrare german Azdan Özoguz, alături de experţii guvernamentali germani ar urma sa alcătuiască până la jumătatea anului un raport despre felul cum folosesc cetăţenii UE sistemul social german.

Din noul comitet vor face parte majoritatea ministerelor germane, iar comitetul va fi co-prezidat de către ministerele muncii şi cel de interne.

Ideea dezbaterii politice a venit la începutul anului, atunci când cetăţenilor Bulgariei şi României li s-au acordat libertate deplină de circulaţie în cadrul Uniunii Europene. Majoritatea cetăţenilor UE au deja aceste drepturi.

Membri marcanţi ai partidului Uniunea Creştin-Socială (CSU), partidul-soră bavarez al creştin-democraţilor (CDU) a lui Merkel - a avertizat că extinderea drepturilor pentru România şi Bulgaria ar încuraja migranţii mai săraci să vină în Germania, pentru beneficiile sale sociale generoase.

Avertizarea a declanşat o dezbatere naţională şi critici dure din partea partenerului de coaliţie SPD, care a acuzat CSU de frică şi a contestat afirmaţiile ca fiind false, luând în considerare liniile directoare deja stricte pentru obţinerea beneficiilor sociale. Între timp, partidul lui Merkel, CDU, a încercat să evite să facă front comun cu cineva.

Purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Seibert, a subliniat miercuri că comisia nu a evidenţiat nicio ţară.

"[Acest lucru nu este despre] alimentarea neîncrederii cetăţenilor din anumite ţări", a spus el. Noul Comitet a fost preocupat de "luarea în serios a problemelor ridicate de către municipalităţi".

Institutul de Cercetare pentru Ocuparea Forţei de Muncă estimează că imigranţii români şi bulgari au reprezentat doar 0,6 la sută din cei care accesează programul de şomaj pentru venituri mici sau şomaj pe termen lung.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe