Poliţia germană a constituit "zone periculoase" în Hamburg

Germania: Proteste în Hamburg
Germania: Proteste în Hamburg (PHILIPP GUELLAND / AFP / Getty Images)

În urma unora dintre cele mai grave incidente din Germania ultimilor ani, poliţia germană a constituit sâmbătă zone "gefahrengebiet" în Hamburg , literalmente "zone periculoase", în care potrivit bloggerilor de stânga din Hamburg, autorităţile pun în aplicare legea marţială.

Incidentele au început la 21 decembrie, atunci când a fost organizat un miting de protest care a scos mii de oameni în stradă, împotriva evacuării centrului comunitar Rote Flora (un spaţiu autonom din 1989) şi împotriva persecuţiei refugiaţilor din afara UE prezenţi în oraş, din care o parte a acestora au fost transferaţi în Germania din Lampedusa, Italia. În timpul protestului, au existat ciocniri violente între protestatari şi forţele de ordine, care s-au soldat cu mai multe zeci de răniţi (potrivit unor surse cifra reala ar fi de aproximativ 600 de răniţi).

La 28 decembrie, protestatari mascaţi au aruncat cu sticle şi pietre în două secţii de poliţie. Trei poliţişti au fost răniţi, cel puţin unul dintre ei grav. Şefii celor două secţii de poliţie au anunţat că vor folosi "toate mijloacele legale pentru a apăra siguranţa ofiţerilor". Conform relatărilor mass-mediei germane, autorităţile oraşului Hamburg de comun acord cu poliţia, au decis să creeze o zonă periculoasă extinsă în care, începând cu data de 4 ianuarie, agenţii acţionează cu puteri speciale.

Astfel, poliţia are acum puteri speciale pentru a opri şi percheziţiona persoanele în gefahrengebieten, 24 de ore pe zi, şi acoperă districtul Reeperbahn, Old Town, St Pauli şi Altona Nord, unde Rote Flora este situat. În interiorul perimetrului a fost suspendată circulaţia maşinilor şi a mijloacelor de transport public şi unele autobuze au fost transformate în posturi de poliţie mobile.

În interiorul zonei a fost înfiinţată o stare de asediu, în care este interzis comportamentul suspect sau adunarea în grupuri. Şi, potrivit relatărilor presei germane, chiar şi în ultimele ore au existat demonstraţii spontane în interiorul perimetrului, în urma cărora câteva zeci de protestatari au fost arestaţi şi reţinuţi de către poliţie.

Nu este clar cât timp va dura această măsură sepecială, dar se întrevede că situaţia ar putea continua săptămâni întregi. Până în prezent, nu au fost luate în considerare apelurile făcute de partidele politice conduse de Verzi şi de cei ai Stângii, care au cerut poliţiei să schimbe cursul acţiunii. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a declarat pentru Hamburger Morgen Post că fac "descoperiri continue de arme şi de materiale pirotehnice purtate de oameni" motiv pentru care "până la noi ordine", se va continua punerea în aplicare a măsurilor speciale.

Între timp, Ambasada SUA din Berlin a emis un avertisment pentru cetăţenii americani rezidenţi în oraşul german şi a celor care intenţionează să călătorească în Hamburg, avertizându-i de pericolele din "gefahrengebiet". "În cazul în care persoanele oprite nu au identificare corectă, ele pot fi reţinute de către poliţie fără justificare", avertizează ambasada SUA.

Germanii au primit cu scpeticism avertizarea de călătorie pentru Hamburg, al doilea mare oras din Germania şi unul dintre cele mai bogate şi cele mai dinamice oraşe din Europa. "Statele Unite au emis un avertisment de călătorie pentru oraşul meu Hamburg!?" a scris un blogger pe Twitter. "Sincer? Asta sună ca şi cum am trăi într-o zonă de război civil. Nu-i aşa de rău."

Până la acest moment autorităţile române nu au emis avertisment de călătorie în Hamburg.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe