Sergiu Litvinenco: Guvernarea ipocrită a R. Moldova respinge toate proiectele Opoziţiei

„Regimul” de la Chişinău nu doreşte să colaboreze cu Opoziţia şi societatea civilă, respingând fără motiv orice iniţiativă a acestora. Astfel este incapabil să unească societatea, afirmă Litvinenco.
Sergiu Litvinenco, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova
Sergiu Litvinenco, deputat PAS în Parlamentul R. Moldova (parlament.md)

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco susţine că „majoritatea iresponsabilă PSRM-PDM” respinge pe bandă rulantă proiectele Opoziţiei. Nici măcar nu le citeşte, cu atât mai mult nu intră în esenţă.

Acesta menţionează că în şedinţa de miercuri a Comisiei juridice numiri şi imunităţi, toate proiectele Opoziţiei au fost respinse fără argumentări şi justificări. „Pur şi simplu au pus la vot şi au votat împotrivă…”.

Parlamentarul notează că, printre altele, a fost avizat negativ un proiect PAS care prevede facilităţi pentru diasporă la plata vinietei (nr.110 din 09.03.2020).

„Propunerea noastră era ca de două ori pe an – în perioada sărbătorilor de paşte, dar şi în luna august – conaţionalii noştri care revin acasă să fie scutiţi de a plăti preţul vinietei.

Costul proiectului ar fi de circa 2,9 milioane de lei sau 0,1% din încasările la buget. Raportat la câţi bani aduce diaspora anual în buget direct şi, mai ales indirect, costul facilităţilor este unul infim”, scrie deputatul PAS pe pagina sa de Facebook precizând că majoritatea PSRM-PDM a votat împotrivă pentru că aşa a zis Guvernul Chicu în avizul său.

Pe de altă parte, ca să iasă împărţeala dintre PSRM şi PD, se instituie încă o nouă funcţie: de data asta este vorba de o nouă funcţie de director general adjunct la Agenţia de Investiţii. În prezent este un singur director adjunct, iar ca urmare a modificărilor operate vor fi doi directori adjuncţi.

„Pandemie, criză economică, colapsul sistemului medical? Astea nu sunt priorităţi pentru PSRM şi PDM. Pentru ei e cel mai important să-şi bage oamenii în funcţii publice. Care nici măcar nu există...”, a adăugat parlamentarul.

Sergiu Litvinenco consideră că „regimul” nu doreşte să colaboreze cu Opoziţia şi societatea civilă, respingând fără motiv orice iniţiativă a acestora. „Un guvern şi o guvernare ipocrite, care nu sunt capabile să unească societatea, ci doar s-o dezbine. Vor culege roadele cât de curând...”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe