Şerban Nicolae, împrumut misterios de la o persoană necunoscută. Pe ce s-au dus banii?
alte articole
Senatorul PSD Şerban Nicolae, unul dintre susţinătorii relaxării legislaţiei penale din Parlament, a primit sub formă de împrumut 120.000 de lei de la o persoană misterioasă, după cum rezultă din declaraţiile de avere ale senatorului PSD din 2017 şi 2018, relatează G4Media.ro. Senatorul a refuzat să comunice numele persoanei care l-a împrumutat, declarând pentru sursa citată că ”nu deţine o funcţie publică de cel puţin cinci ani” şi că ”nu este relevant în vreun fel”.
Cu cei 120.000 de lei Nicolae a plătit daunele către Regia Protocolului şi Patrimoniului de Stat (RA-APPS), stabilite printr-o decizie definitivă în instanţă.
”Persoana care m-a împrumutat nu deţine o funcţie publică de cel puţin cinci ani (nu ştiu dacă a deţinut vreodată) şi nu îi pot spune public numele. Nici nu cred că este relevant în vreun fel. Am plătit suma stabilită de instanţă, rezultată dintr-o chirie de patru mii de euro lunar, pentru un apartament de trei camere la etajul patru al unui bloc cu opt etaje. Sper că e lămuritor răspunsul şi aş aprecia dacă mi-aţi comunica ce anume a determinat acum un asemenea interes, în condiţiile în care niciuna din informaţii nu e de actualitate.”, a declarat Nicolae.
Datoria lui Şerban Nicolae către RA-APPS a apărut ca urmare a faptului că senatorul PSD a refuzat din luna mai 2008 să elibereze o locuinţă de protocol, deşi nu mai avea dreptul s-o mai ocupe. Regia a considerat că senatorul a stat ilegal în locuinţa de pe strada Mihai Eminescu din Capitală între 2008 şi 2010 şi l-a acţionat în instanţă.
Nicolae a predat apartamentul situat în str. Mihai Eminescu la data de 31 ianuarie 2014. Doi ani mai târziu, instanţa l-a obligat să achite RA-APPS o sumă echivalentă în lei pentru datoria de 25.380 de euro, adică 115.479 de lei, la care se adaugă o dobândă de 522 de lei. Rezultă un total de 120.000 de lei, pe care Şerban Nicolae trebuia să o achite la RA-APPS.