Senatul a adoptat Legea alegerilor parlamentare

Senatul a adoptat miercuri, cu 105 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă", proiectul de lege referitor la alegerile parlamentare, care prevede că alegerile vor fi pe liste, cu prag electoral de 5%, informează agenţia Mediafax.
Parlamentul României, Camerele reunite, moţiune de cenzură împotriva Guvernului Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.06.2015

Senatul a adoptat miercuri, cu 105 voturi "pentru" şi două voturi "împotrivă", proiectul de lege referitor la alegerile parlamentare, care prevede că alegerile vor fi pe liste, cu prag electoral de 5%, informează agenţia Mediafax.

Proiectul de lege privind alegerile parlamentare prevede că alegerile vor fi pe liste parlamentare, cu prag electoral de 5%, iar norma de reprezentare să fie un deputat la 73.000 locuitori şi un senator la 168.000 locuitori.

Potrivit acestei norme de reprezentare, ar urma sa fie 308 deputaţi, cărora li se adaugă cei 18 deputaţi ai minorităţilor şi deputaţii de diaspora şi 134 de senatori. La ultimele alegeri parlamentare, din 2012, au fost aleşi 412 deputaţi şi 176 de senatori.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră deFacebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor