Şeful cartelului religios mexican "La Familia" găsit mort

Corpul fondatorului unuia dintre cele mai violente carteluri de droguri din Mexic, "La Familia" Michoacana, a fost descoperit pe o autostradă; pe corpul lui au fost observate urme de tortură.
Carlos Rosales Mendoza. (Captură Foto)
Epoch Times România
01.01.2016

Trupul lui Carlos Rosales Mendoza a fost descoperit luni, 28 decembrie, împreună cu alte trei cadavre în apropierea unei autostrăzi din statul vestic Michoacan, situat la est de Mexico City, după ce a fost împuşcat în cap.

Rosales Mendoza a fondat cartelul "La Familia Michoacana'', cunoscut pentru violenţa sa extremă. El a fost unul dintre cei mai vânaţi criminali, aflându-se pe lista de persoane căutate a DEA (US Drug Enforcement Agency). Aparent, asasinii cartelului ar considera că au un drept divin pentru a ucide şi a-şi dezmembra inamicii.

Dar Rosales Mendoza a susţinut că [el şi oamenii săi] au apărat săracii şi că au fost atenţionaţi de traficanţii de droguri care operau sub el să nu folosească niciodată drogurile pe care le transportau. Dar ei au fost acuzaţi de atacuri brutale asupra rivalilor, inclusiv decapitări multiple şi execuţii, conform International Business Times.

Conform unor rapoarte, cartelul La Familia ar fi aruncat capetele retezate de la cinci lideri rivali pe podeaua unui club de noapte din Uruapan, Michoacan, împreună cu un bileţel pe care scria: “Familia nu ucide pentru bani. Nu ucide femei. Nu ucide oameni nevinovaţi, ci doar pe cei care merită să moară. Aceasta este justiţia divină”.

Toate cele patru cadavre au fost descoperite într-o parcare auto, iar experţii medico-legali au susţinut că respectivii au fost torturaţi şi ucişi în alt loc. Oficialii mexicani nu au publicat detalii cu privire la persoanele suspectate că ar fi fost responsabile pentru aceste omoruri.

Implicat în traficul de droguri încă din anii 1980, Mendoza a încheiat alianţe cu cartelurile Golf şi Zetas, în timp ce şi-a creat propriul nume în lumea interlopă mexicană. El a fondat cartelul "La Familia Michoacana" sau "Familia Michoacan", în anul 2000.

În timpul perioadei în care a desfăşurat operaţiuni de trafic cu cocaină şi alte droguri ilegale în statul Michoacan, Mendoza a susţinut formarea altor lorzi cunoscuţi ai drogurilor precum fostul lider al cartelului Cavalerii Templieri, Servando “La Tuta” Gomez, Enrique “ El Kike” Plancarte şi Dionicio “El Tio” Loya Plancarte.

Rosales Mendoza a fost încarcerat câţiva ani într-o închisoare mexicană în timp ce fostele sale ajutoare au creat un nou cartel – Cavalerii Templieri. De atunci, Cavalerii au fost implicaţi în confruntări violente cu forţele de securitate şi grupurile locale de justiţiari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor