Scandal la Romexpo. Tineri evacuaţi după ce au fost înghesuiţi ca sardelele într-o sală

Organizatorii de evenimente par să nu fi învăţat mare lucru din experimentul Colectiv în materie de siguranţa participanţilor. Peste o mie de tineri ce luau parte la o întâlnire a internauţilor au fost înghesuiţi într-o sală cu o capacitate de doar 500 de locuri.
Ana Ion
28.08.2016

alte articole

Romexpo (Epoch Times România)
Ana Ion
28.08.2016

Participanţii la prima ediţie a conferinţei YouMeet, organizată de fanii youtube, au fost evacuaţi, sâmbătă din sala Mihai Eminescu a complexului expoziţional Romexpo după ce pompierii care asigurau prevenirea unor situaţii de urgenţă în complex au constatat că numărul de persoane a depăşit cu mult capacitatea sălii. Participanţii s-au călcat în picioare şi au leşinat din cauza lipsei de aer, relatează Realitatea.net.

Potrivit purtătorului de cuvânt ISU, internauţii au fost evacuaţi de urgenţă şi trei persoane au ajuns la spital.

Sursa citată a mai precizat că şeful de tură al pompierilor de la secţia de pompieri din Romexpo a verificat dacă evenimentul YouMeet respectă standardele de siguranţă, în urma verificărilor constatând că numărul persoanelor din sala Mihai Eminescu a depăşit cu mult capacitatea spaţiului pus la dispoziţie de organizatori.

„În cel mai scurt timp, acesta a comunicat organizatorilor evenimentului că este o stare posibil generatoare de urgenţe, motiv pentru care s-ar impune evacuarea coordonată a ocupanţilor. Concomitent, dispozitivul de intervenţie al ISUBIF prezent la faţa locului a fost suplimentat cu un echipaj SMURD şi s-a solicitat sprijinul poliţiei şi jandarmeriei pentru evacuarea în siguranţă a participanţilor”, a declarat căpitanul Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

Participanţii au refuzat însă să evacueze sala chiar şi în ciuda faptului că organizatorii au pus la dispoziţie un alt spaţiu, de aproximativ 3.000 de metri pătraţi, în Pavilionul C1 al complexului expoziţional.

„Pe fondul cazurilor medicale apărute şi a tensiunii existente în rândul participanţilor faţă de situaţia creată, s-a luat decizia de anulare a evenimentului şi de evacuare progresivă a persoanelor către exteriorul clădirii”, a afirmat Daniel Vasile.

Inspectorii de prevenire de la ISU Bucureşti-Ilfov verifică modul în care au fost respectate dispoziţiile legale ce revin organizatorilor de evenimente cu public numeros, mai arată instituţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor