Şantajul dă stingerea peste România. Din nou

O desemnare de premier aruncă România în neant
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat
Colacii de sârmă ghimpată ai crimelor comunismului ţin poporul român legat (NOEL CELIS / AFP / Getty Images)

Alocuţiunea seacă a preşedintelui României, de ieri, în care anunţa decizia de a o desemna pe Viorica Dăncilă ca premier, a reuşit să genereze ceea ce britanicii numesc “shock and awe” – o tactică militară menită să buimăcească adversarul.

Şi buimăcit a rămas. Dacă mai era cazul.

În afară de tone de mesaje fioroase pe media socială şi un protest firav al Iniţiativei pentru România, ieri seară în faţa Cotroceniului, nimeni nu pare să ştie precis ce urmează. În afară de o altă lungă perioadă de mers prin deşert. De subzistenţă/supravieţuire - lucrul la care părem că ne pricepem de minune.

Halucinante sunt şi detaliile evenimentului. Un preşedinte care cere “PSD-ului să performeze”, chiar dacă Iohannis a rostit fraza printre dinţi, pune pe gânduri: despre ce vorbeşte preşedintele? PSD-ul performează, chiar foarte bine! Numai că o face în direcţia în care doreşte să o facă: auto-prezervare, păstrare a controlului peste o ţară secătuită de valori şi resurse.

Bâlciul mioritic a atins cote maxime o jumătate de oră mai târziu, când, la Parlament, un Dragnea a cărui mustaţă abia putea să mascheze satisfacţia, atrăgea atenţia că responsabilitatea desemnării Vioricăi Dăncilă este împărţită cu Iohannis.

Da, machiavelismul băieţilor din spatele lui Dragnea nu este uşor de atins: nu numai că au reuşit să impună un premier controlat cu telecomanda. Au mai scos şi România de pe hartă prin scandalul cu premierul japonez, şi au ruinat şi popularitatea preşedintelui României. Să spui că PSD-ul nu performează este o prostie.

Morala poveştii - căci fără morală, nicio poveste nu are sens.

Dacă România ar trebui să înveţe ceva din istoria recentă, este, poate, faptul că şantajele nu merg niciodată bine - cu precădere în această zonă a lumii. Toată bâlbâiala politică interbelică, aventura Casei Regale sub regimul lui Petre Groza - sunt presărate cu acceptări ale şantajelor propuse de bande criminale şi de un real-politik fără orice urmă de caracter, consecvenţă sau tărie.

La urma urmei, dacă alegi să mori pe limba ta, măcar mori împăcat că îţi aperi adevărurile până la capăt. Legea metafizică cea mai banală îşi spune aici cuvântul: când mori pentru ceva, devii acel ceva.

Adevărata bătălie nu este cea care se dă pentru fotolii, haine sau electrocasnice, cu atât mai puţin pentru jamboane - ci tocmai pentru lucrurile pe care susţinem că le întrupăm. Odată ce ajungem să nu mai ştim ce suntem, nu mai suntem.

Poate că asta este lecţia pe care noi românii nu reuşim să o învăţăm niciodată şi care pare că se repetă la nesfârşit, devenind un blestem.

Poate că la intrarea în România ar trebui să avem pancarde pe care să scrie “Tu, cel care intri aici, ia aminte ce ajunge un popor atunci când nu este în stare să reziste tentaţiei de a se face frate cu dracu’ pentru a trece puntea. Ajunge un popor care rătăceşte prin ceaţă, incapabil să poată trece vreodată vreo punte. Cu timpul uită şi intenţia de a mai trece vreo punte, rămânând doar frate cu dracu'”.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne