Sanie: Italienii au dominat întrecerile de la Vatra Dornei, din etapa finală a Cupei Mondiale la seniori

(LEON NEAL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
18.02.2014

Sportivii italieni au dominat concursurile desfăşurate marţi în etapa finală a Cupei Mondiale de sanie pe pârtie naturală 2013/2014 la seniori de la Vatra Dornei.

Astfel, la simplu feminin s-a impus Evelin Lanthaler (Italia), cu timpul de 1 min 17 sec 82/100, devansându-le pe rusoaica Ekaterina Lavrentieva, cu 13/100, şi pe compatrioata sa Greta Pinggera, cu 22/100. Românca Anişoară Huţopilă s-a clasat pe locul 13, la 7 sec 15/100.

În concursul individual masculin a ieşit învingător austriacul Thomas Kammerlander, cu 1 min 16 sec 60/100, urmat de italienii Patrick Pigneter, la 17/100, şi Florian Breitenberger, la 25/100, etc. Românul Cosmin Alexandru Codin a încheiat pe locul 22 din 25 de participanţi, la 7 sec 44/100 de învingător.

Italienii Patrick Pigneter/Florian Clara s-au impus la dublu masculin, în 1 min 21 sec 16/100, fiind urmaţi în ierarhia finală de ruşii Aleksandr Egorov/Petr Popov, la 1 sec 62/100, şi de austriecii Christian Schopf/Andreas Schopf, la 1 sec 76/100. Românii Bogdan Moroşan/Gabriel Candrea s-au clasat pe 10, la 10 sec 39/100 de primul loc.

În Cupa Naţiunilor, Sara Bachmann (Italia) s-a impus la feminin (1 min 19 sec 29/100), iar Ştefan Gruber (Italia), la masculin, în 1 min 19 sec 00/100, urmat de compatrioţii săi Thomas Unterholzner, la 34/100, şi Armin Folie, la 46/100, etc. Românul Adrian Filimon a ocupat locul 11, la 6 sec 21/100, iar Mihai Coubis a încheiat pe ultimul loc, 24, la 35 sec 06/100. La dublu masculin au câştigat austriecii Rupert Brueggler/Tobias Angerer (1 min 23 sec 49/100).

Federaţia Internaţională de Sanie, Federaţia Română de Bob şi Sanie şi Clubul Sporturilor de Iarnă din Vatra Dornei vor organiza la Vatra Dornei şi ediţia a IX-a a Campionatului Mondial de sanie pentru juniori (21-23 februarie).

Pe pârtia acoperită cu gheaţă ce are o lungime de peste 1 kilometru, fiecare concurent va lua startul pe o sanie dotată cu patine foarte ascuţite, iar pe parcursul traseului va trebui să abordeze perfect cele 11 viraje.

Ceremonia de premiere a etapei finale a Cupei Mondiale de seniori va avea loc miercuri 19 februarie, în faţa Primăriei din Vatra Dornei, iar festivitatea de premiere a celei de-a IX-a ediţii a Campionatului Mondial de juniori va avea loc duminică 23 februarie, pe scena Serbărilor Zăpezii.

Pârtia Bucovina din Vatra Dornei este singura pârtie de pistă naturală din România omologată internaţional. În ţara noastră, sania se practică în aproximativ 20 de cluburi sportive, dintre care două în Vatra Dornei (CSI şi CSS). Sportivii români participă în circuitul Cupei Mondiale de 5 ani.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor