"Salvaţi Pădurea Băneasa!" - Iniţiativă civică marca USR

Roxana Wring
Roxana Wring (Mihut Savu / Epoch Times)

Filiala din Bucureşti a partidului Uniunea Salvaţi România a iniţiat petiţia "Salvaţi Pădurea Băneasa!" prin care cere autorităţilor să renunţe la planul de a construi un drum public prin mijlocul Pădurii.

"Pădurea Băneasa este în pericol. Autorităţile, împinse de mari interese imobiliare private, sunt pe cale să construiască un drum care va tăia Pădurea pe din două. O dată cu drumul public vor veni şi noile dezvoltări rezidenţiale, cartiere întregi care vor pune la pământ şi puţinul rămas din foştii Codri ai Vlăsiei", a declarat Roxana Wring, preşedinte USR Bucureşti şi consilier municipal.

Redăm mai jos textul petiţiei:

"Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 1 şi câţiva rechini imobiliari vor să taie pe din două Pădurea Băneasa pentru a continua defrişările şi pentru a construi noi cartiere în această zonă protejată.

Sub pretextul rezolvării problemelor cu care se confruntă locuitorii din cartierul Greenfield, autorităţile vor cu orice preţ să preia de la Romsilva drumul forestier folosit ca rută alternativă de acces în zonă şi să-l transforme în drum public. Numai că problema pe care vor să o rezolve autorităţile nu mai există (sau cel puţin are alte soluţii decât traversarea pădurii). În numeroase declaraţii publice, dezvoltatorul Greenfield a arătat că este în curs de soluţionare a problemei, punând la dispoziţia locuitorilor din zonă trei soluţii de îmbunătăţire a accesului spre şi dinspre oraş.

Prin urmare adevărata miză este cu totul alta, şi anume dezvoltarea de noi zone rezidenţiale în interiorul pădurii. O dată ce va exista (încă) un drum public, proprietarii din Pădurea Băneasa vor putea construi în voie. Iar dacă ne uităm la cine sunt cei care deţin suprafeţe mari de teren în zonă, vom vedea că insistenţele autorităţilor nu sunt deloc întâmplătoare. Marii proprietari de pădure sunt, aşa cum presa a relatat în numeroase rânduri, personaje controversate, cu un bogat istoric de retrocedări dubioase şi afaceri imobiliare de zeci şi sute de milioane de euro.

În aceste condiţii, USR Bucureşti iniţiază petiţia ”Salvaţi Pădurea Băneasa” pe care vă invităm să o semnaţi.

Cu cât vom fi mai mulţi, cu atât sunt mai multe şanse ca Pădurea Băneasa să supravieţuiască. După elanul comunist a venit acum urgia imobiliară pesedistă. Sub pretextul rezolvării unei probleme, autorităţile pregătesc însă marea defrişare. Aşa că semnaţi petiţia şi Salvaţi Pădurea Băneasa!"

Informaţii suplimentare

"Accesul în cartierul Greenfield s-a făcut până la începutul anului trecut atât pe Aleea Teişani (o stradă cu o bandă pe sens) cât şi pe drumul forestier din Pădurea Băneasa. La începutul lui 2017 însă, drumul forestier a fost închis în urma unei decizii definitive a instanţei. Situaţia a dus la blocaje severe pentru locuitorii din Greenfield.

Trebuie spus că, în momentul în care a obţinut autorizaţia pentru construirea cartierului, dezvoltatorul s-a angajat că va face încă o intrare din Şoseaua de Centură, în plus faţă de Aleea Teişani. Însă acest angajament nu a fost respectat. (De altfel, au fost nenumărate nereguli legate de acest cartier, multe din ele fiind vehement criticate de Fundaţia EcoCivica şi de alte asociaţii de profil).

În 2017, dezvoltatorul cartierului Greenfield a anunţat că a găsit mai multe soluţii pentru rezolvarea problemelor de acces în cartier. Una era construirea unui nou drum spre Şoseaua de Centură cu trecere la nivel peste calea ferată, iar alta era lărgirea la două benzi pe sens a actualei căi de acces dublată de îmbunătăţirea intersecţiei cu DN1. Terenurile au fost deja achiziţionate, certificatele de urbanism au fost emise, procesul fiind în faza aprobărilor şi avizelor. O a treia variantă era construirea unui drum de acces din Aleea Teişani pe sub pasajul centurii Bucureşti către DN1, spre ambele direcţii, atât către Otopeni cât şi spre Bucureşti.

Cu toate acestea, Primăria Capitalei a insistat cu soluţia transformării drumului forestier în drum public. În acest sens, a delegat către Primăria Sectorului 1 dreptul de a întreprinde demersurile pe relaţia cu Romsilva. Presa a arătat că terenurile care au deschidere la drumul forestier – şi care ar fi direct avantajate de transformarea lui în drum public – sunt în proprietatea a două persoane cunoscute pentru afacerile imobiliare cu drepturi litigioase (aceleaşi persoane care au revendicat Parcul Plumbuita şi care au primit în compensare o suprafaţă de teren de trei ori mai mare pe strada Fabrica de Glucoză).

Recent, Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a recunoscut că face demersuri pentru transformarea drumului forestier în drum public şi că în vara acestui an se va putea circula legal prin Pădurea Băneasa. Iar asta înseamnă tăierea Pădurii şi deschiderea sezonului pentru defrişări şi dezvoltări imobiliare de-a lungul noului drum."