Rusia: Cutia neagră a bombardierului doborât de turci este “avariată”

Conform Moscovei, cutia neagră a avionului rusesc Suhoi doborât luna trecută de Turcia s-a avariat în urma contactului cu racheta turcească şi cu solul. În plus, NATO a căzut de acord să asiste Turcia la consolidarea sistemului său de apărare aeriană la graniţa cu Siria.
Cutia neagră a avionului rusesc Su-24 doborât în 24 noiembrie de Turcia.
Cutia neagră a avionului rusesc Su-24 doborât în 24 noiembrie de Turcia. (Captură Foto)

Cutia neagră a avionului de luptă rusesc Su-24 a fost deschisă vineri în faţa reporterilor şi diplomaţilor din Moscova, oficialii ruşi dorind să dovedească faptul că bombardierul doborât de Turcia luna trecută nu a operat în spaţiul aerian turcesc.

Incidentul, care a avut loc în apropierea graniţei turco-siriene în 24 noiembrie, a declanşat un val de tensiuni extreme între Ankara şi Moscova, Turcia refuzând să îşi ceară scuze şi insistând că avionul rusesc a ignorat mai multe avertizări de a părăsi spaţiul său aerian. Pilotul rus care a supravieţuit a contestat versiunea turcilor asupra incidentului.

După examinarea dispozitivului, purtătorul de cuvânt al armatei ruse, Serghei Bainetov, a declarat: “Specialiştii noştri au extras cardul de memorie, dar din păcate acesta a suferit daune mecanice.”

Un alt purtător de cuvânt al armatei ruse, colonelul Andrei Semonov, a menţionat că dispozitivul, care a fost localizat în partea din spate a bombardierului doborât, a fost avariat de o rachetă turcească aer-aer, precum şi de impactul cu solul, conform Deutsche Welle.

Oficialii au declarat că dispozitivul nu a fost deschis de la recuperarea sa de la locul prăbuşirii. Experţii vor încerca să îi analizeze conţinutul în weekend şi speră să îşi poată prezenta concluziile luni.

Un al treilea purtător de cuvânt al armatei ruse, Serghei Dronov, a declarat că Moscova are “suficiente dovezi care indică faptul că avionul rusesc nu a încălcat spaţiul aerian turcesc”. Dronov a mai precizat că avionul rusesc zbura în spaţiul aerian, la o distanţă de 5,5 km de graniţa cu Turcia în momentul atacării sale.

Unul dintre cei doi piloţi ai avionului doborât a fost împuşcat mortal de la sol după ce s-a paraşutat, în timp ce se afla încă în aer. De asemenea, un alt soldat rus a fost ucis în timpul misiunii pentru recuperarea celui de-al doilea pilot rus, care a rămas în viaţă.

Moscova a descris incidentul ca un act ostil şi ulterior a impus mai multe sancţiuni împotriva Turciei.

NATO asistă Turcia

Vineri, Reuters a raportat că NATO a căzut de acord să ajute la consolidarea sistemelor de apărare aeriană ale Turciei la graniţa sa cu Siria, cu scopul de a evita o repetare a acestui incident.

Într-un interviu exclusiv cu Reuters, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a susţinut că diplomaţii vor decide în curând ce tipuri de avioane şi nave vor fi trimise în regiune.

Stoltenberg a adăugat că vor fi trimise probabil avioane de supraveghere AWACS, care pot monitoriza spaţiul aerian pe o distanţă de aproximativ 400 de km, şi “avioane pentru patrulare maritimă”.

Dar, deşi susţin Turcia în mod public, diplomaţii NATO sunt îngrijoraţi de faptul că Ankara este prea agresivă şi că alte incidente similare ar putea tensiona şi mai mult situaţia.

Recent, Rusia a desfăşurat în Siria sistemul său modern de apărare antiaeriană S-400, acesta fiind capabil să lovească rachete şi avioane la distanţe de până 400 km.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe