Rugby: Neculai Nichitean, noul antrenor al Universităţii Cluj

(Teaukura Moetaua/Getty Images)
Epoch Times România
25.12.2011

Fostul internaţional Neculai Nichitean este noul antrenor al echipei de rugby Universitatea Cluj, a anunţat site-ul super-liga.ro, citat de Agerpres.

Nichitean a făcut o analiza a situaţiei de la club, iar după data de 4 ianuarie va decide ce trebuie făcut.

"Deocamdată este prematur să vorbim despre planuri şi obiective. Cert este că am încercat să strâng toţi factorii de rugby lângă echipă şi să reconstruim tradiţia sub Feleac. După 4 ianuarie voi putea vorbi mai clar despre viitorul echipei. Sărbători Fericite tuturor iubitorilor sportului cu balonul oval", a spus Nichitean, care îl va avea ca secund pe Bogdan Voicu.

Noul preşedinte al secţiei de rugby va fi Traian Scridon, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului Inimii, care va fi ajutat de vicepreşedinţii Marcu Valtar şi Mihai Munteanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor