Ridicarea statuii comuniste în Bistriţa: aberaţie care “ar explica spălarea creierului ”

Oraşul Bistriţa se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită în niciun oraş din Europa: amplasarea în fosta cetate medievală a unei statui a fostului lider comunist chinez Deng Xiaoping. Fost preşedinte al Republicii Populare Chineze, acesta este cunoscut pentru că a ordonat folosirea tancurilor şi a armelor de foc împotriva manifestanţilor neînarmaţi în Piaţa Tiananmen din Beijing în iunie 1989, că a permis nomenclaturii comuniste şi cercurilor de putere să se îmbogăţească rapid, cerându-le în schimb loialitate absolută faţă de Partid şi pentru politica unui singur copil în familie.

Ziarul Epoch Times doreşte să aducă în dezbaterea opiniei publice, decizia Consiliului Municipal din Bistriţa de a-i ridica o statuie fostului lider comunist Deng Xiaonping.

Astfel, o serie de personalităţi implicate în lupta anti-comunistă din societatea civilă românească şi-au exprimat părerea în legătură cu această anomalie, numind-o pe rând: “formă de oligofrenie”, “aberaţie”, “spălare pe creier”, sau ceva ce “nu-şi are locul”.

Răzvan Codrescu, poet, eseist, editor : “Este o formă de oligofrenie românească. Avem în anumite momente crize de oligofrenie, iar aceasta e una dintre ele. “

Alin Mureşan, istoric, preşedinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană : “Mi-e teamă că nici măcar nu e vorba de ceea ce mi-a spus cineva zilele trecute, de a ne apropia de China. Însăşi alegerea locului şi a oraşului mă face să cred că e vorba de o decizie a cuiva, extrem de neinspirată şi de proastă şi luată în necunoştinţă de cauză. Nu cred că cei care au votat aberaţia asta ştiau prea multe despre personaj, probabil a fost cineva care a spus “hai să facem” şi au executat, fără să-şi pună prea multe probleme sau întrebări.

Reporterul: Ce am putea face pentru a împiedica acest lucru?

Alin Mureşan: Ar trebuit vorbit cu cei din societatea civilă locală, din instituţii, fundaţii, asociaţii, organizaţii locale şi nu numai, care să pună presiune pe autorităţile locale. Să trimită scrisori peste scrisori, telefoane peste telefoane.

Pentru o societate care a cunoscut pe pielea sa experimentul comunist este ceva de-a dreptul sfidător pentru viitorul acestei ţări. E trist dacă în momentul ăsta nu înţelegem ce a însemnat comunismul şi trecem nepăsători peste aceste aparent simple gesturi, dar cu un înţeles teribil de mare

Raluca Moise, fost deportat în Bărăgan: Nu pot să cred că e posibil aşa ceva. Cred că ar trebui să afle mai multă lume de acest demers şi sunt convinsă că va fi stopat fiindcă nu-şi are locul. Mi s-ar părea deplasat să se întâmple aşa ceva chiar într-un stat comunist, dar într-o ţară la atâţia ani după căderea comunismului... Populaţia locală ar trebui să ia atitudine în primul rând, dar şi mass-media pentru a se afla adevărul. Să se afle despre această iniţiativă. Sunt covinsă că va fi stopată dacă se va afla.

Ionuţ Trandafirescu, directorul editurii Filos: Pentru o societate care a cunoscut pe pielea sa experimentul comunist este ceva de-a dreptul sfidător pentru viitorul acestei ţări. E trist dacă în momentul ăsta nu înţelegem ce a însemnat comunismul şi trecem nepăsători peste aceste aparent simple gesturi, dar cu un înţeles teribil de mare. Din păcate, pornind de la o situaţie de genul acesta, putem afirma că nu am înţeles nimic din comunism, că, pe de o parte, sunt oameni care s-au lăsat controlaţi, asta explicând puţin spălarea creierului. Practic, au reuşit să producă o lipsă de reacţie. Practic nu se poate. Este un exemplu greu de închipuit că noi preluăm o astfel de idee ca fiind ceva pozitiv.

Reporterul: Ce putem face pentru a împiedica construirea statuii?

Ionuţ Trandafirescu: Ar trebui să ne opunem, să existe opoziţie din partea noastră. Aş spune că ar trebui să fim chiar agresivi pentru că nu este firesc să funcţioneze o astfel de idee subtilă, dar care are un efect teribil.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii