Epoch Times România

Revoluţie pe Wall Street: "Gata cu lucratul la sfârşit de săptămână"

Mioara Stoica
13.01.2014

alte articole

New York: Brokeri pe Wall Street
New York: Brokeri pe Wall Street (Spencer Platt / Getty Images)
Mioara Stoica
13.01.2014

Schimbare pe Wall Street: gata cu lucratul la sfârşit de săptămână. Un adevărat şoc – cum îl numeşte New York Times - întrucât mulţi tineri care aspiră să lucreze pentru giganţii din New York ştiu că nu există nici sâmbătă şi nici duminică. Se lucrează permanent, la sfârşit de săptămână, chiar şi pe timp de noapte dacă este necesar, cu perspectiva de a face carieră şi deci, mulţi bani.

Dar în ultima vreme iau amploare iniţiativele unor bănci importante care urmăresc ca angajaţii lor, chiar şi cei mai "agresivi", să se odihnească mai mult. Câstigă teren convingerea că un pic de relaxare, în afară de faptul că îmbunătăţeşte condiţiile de muncă, duce la o creştere a productivităţii.

Astfel, în ultimele zile, Bank of America a emis o directivă prin care solicită un ritm de muncă mai puţin istovitor, invitând pe toată lumea să-şi ia cel puţin patru zile libere pe lună, la sfârşit de săptămână. O decizie atât de revoluţionară încât – aşa cum relatează Times - pentru mulţi angajaţi ar putea suna chiar ca o "pedeapsă".

Dar nu este doar Bank of America cea care trasează acest nou curs. "Trebuie să ne străduim să îmbunătăţim experienţa de muncă, în special pentru cei mai tineri, suntem convinşi că aceasta este calea pentru un mai mare succes", spun liderii de la Merrill Lynch, într-un memoriu trimis directorilor săi. Apelul este, prin urmare, de a începe să schimbe acea deprindere a sarcinilor grele de lucru care caracterizează activitatea marilor bănci americane.

Deja de anul trecut, Goldman Sachs a creat "junior banker task force", un grup de lucru format din funcţionari cu mai multă experienţă, pentru a studia condiţiile de muncă ale noilor angajaţi şi de a face sugestii de îmbunătăţire. Una dintre sugestii a fost chiar aceea de a acorda cât mai multe week-end-uri libere.

Şi JP Morgan Chase, cea mai mare bancă din SUA, a planificat pentru acest an o creştere cu 10 % a numărului de tineri angajaţi, în scopul de a distribui cât mai multor persoane volumul enorm de muncă. Tinerii vor beneficia, de asemenea, de un anumit număr de "week-end-uri protejate".

De menţionat moartea din vara trecută a unui tânăr bancher în birourile de la Londra ale Bank of America: cauza constatată a fost epilepsia. Dar era cea de-a treia noapte consecutivă în care, în loc să doarmă, tânărul lucra.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor