Reşedinţă luxoasă cu bani publici. Jacob Zuma a dat de necaz

Jacob Zuma, preşedintele Africii de Sud.
Jacob Zuma, preşedintele Africii de Sud. (JOHANNES EISELE / AFP / Getty Images)

Preşedintele Africii de Sud este acuzat ca şi-a construit reşedinţa sa privată utilizând fondurile publice. Acum riscă să fie adus în instanţă.

Pare o istorie tipic românească: un politician de nivel înalt "prins" în timp ce-şi construieşte o mega-casă cu banii publici. Dar povestea vine din Africa de Sud şi este chiar mai evidentă, deoarece politicianul în cauză este preşedintele Republicii Africa de Sud, Jacob Zuma. Ziarul Mail and Guardian a relatat şi a demonstrat că reşedinţa privată a lui Zuma este compusă din 20 de locuinţe pentru poliţie, două heliporturi, o piscină şi chiar un spital privat. Costul total este de 20 de milioane de dolari din fonduri publice.

Sud-africanii sunt indignaţi şi printr-o petiţie online cer punerea sub acuzare a preşedintelui, manifestându-şi totodată neîncrederea în calităţile de lider, mai ales că în aprilie 2014 vor avea loc viitoarele alegeri prezidenţiale. Deja cu câteva zile în urmă, unele ziare locale au lansat o provocare postând imagini ale luxoasei reşedinţe din Nkandla, în ciuda ameninţărilor cu închisoarea venite din partea guvernului.

The Times a pus pe prima pagină imaginea reşedinţei, cu cuvintele "Arestaţi-ne", în timp ce The Star a publicat o fotografie a reşedinţei cu o cruce roşie pe care scria "staţi departe, este ceea ce miniştrii nu vor să vedeţi".

Sâmbătă au fost făcute noi dezvăluiri: potrivit unui raport al celei mai importante instituţii de combatere a corupţiei din Africa de Sud, preşedintele ar fi folosit 20 de milioane dolari din fonduri publice pur şi simplu pentru scopuri personale şi mai puţin pentru măsuri de securitate a reşedinţei. Documentul intrat în posesia săptămânalului intitulat explicit "Opulenţe pe o scară largă" menţionează că la lucrările de securitate au intrat, de asemenea, zonele pentru oaspeţi, o piscină, un spital privat şi, de asemenea, un gard pentru animale.

Raportul a stârnit imediat un val de proteste publice. Activistul Zackie Achmat a lansat o campanie online de strângere de semnături în favoarea punerii sub acuzare a preşedintelui Zuma. In câteva ore, sosiseră deja 8.200 de semnături, iar unele ziare au scris despre acet subiect. Ziarul The Citizen deschide site-ul cu titlul: " Zuma pus sub acuzare".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe