Reporter al Wall Street Journal descoperit plutind într-un râu
alte articole
Un cadavru extras din râul Passaic din New Jersey a fost identificat joi ca aparţinând unui reporter al publicaţiei americane Wall Street Journal care a dispărut misterios în urmă cu un an.
Cadavrul lui David Bird a fost descoperit miercuri, la doar câteva ore după ce familia sa a lansat noi eforturi pentru a-l localiza.
Biroul procuraturii districtului Morris a identificat cadavrul lui Bird, care a dispărut în 11 ianuarie 2014 după ce a ieşit la o plimbare în oraşul Millington, New Jersey. Bird şi-a părăsit locuinţa în acea zi fără a-şi lua cu el telefonul mobil sau medicamentele pentru transplantul de ficat, pe care trebuia să le folosească de două ori pe zi.
Reporter de peste 20 de ani, Bird a raportat foarte recent pentru Wall Street Journal despre pieţele energetice..
Biroul procuraturii a declarat că trupul reporterului a fost descoperit miercuri când doi bărbaţi, care se plimbau cu o canoe pe râu, au zărit o jachetă de culoare roşie în apropierea unor tufişuri.
Într-o declaraţie, purtătorul de cuvânt al familiei Bird, Carolyn Buscarino, şi-a exprimat mulţumirile pentru membrii forţelor de ordine, precum şi “nenumăraţilor prieteni, vecini şi străini care s-au rugat pentru David şi familia sa în ultimele 14 luni.”
Cu câteva ore înainte de descoperirea cadavrului, familia lui Bird a lansat un website, FindDavidBird.info.
Website-ul a furnizat detalii despre Bird, care avea 55 de ani în momentul dispariţiei sale, precum şi o hartă a zonei unde familia acestuia a crezut că a avut loc dispariţia. De asemenea, website-ul a inclus şi o pagină unde vizitatorii puteau să facă o donaţie financiară pentru familia reporterului.
În iunie 2014, Dow Jones & Co., trustul de presă de care aparţine Wall Street Journal, a oferit o recompensă de 10.000 de dolari pentru informaţii care duc la salvarea lui Bird. Dow Jones a continuat să plătească salariul lui Bird până în august 2014, când statutul său s-a schimbat în concediu fără plată. De asemenea, Wall Street Journal a donat 10.000 de dolari familiei lui Bird în decembrie 2014.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.