Răzbunarea porcilor ucişi de ciumă. Încă un dosar penal ar putea lovi Guvernul

Pesta porcină riscă să pună pe butuci un întreg sector zootehnic. A trimis oameni în şomaj şi a lăsat ţărani fără hrană pentru iarnă. Acum procurorii intră pe fir, după ce săptămâni în şir presa a vuit că Guvernul n-a făcut ce trebuie pentru a preveni molima, ba chiar dimpotrivă.
Purcei
Purcei (Getty Images)
Loredana Diacu
05.09.2018

Parchetul General anunţă deschiderea unui dosar penal privind epidemia de pestă porcină. Potrivit unui comunicat remis de instituţie, procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de răspândirea bolilor la animale sau plante, prev. de art.355 din Codul penal, şi neglijenţă în serviciu, prev. de art.298 din Codul penal.

"În urma solicitărilor mass-media, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este abilitat să confirme următoarele:

La Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost constituit un dosar penal privind epidemia de pestă porcină, procurorii dispunând începerea urmăririi penale in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de răspândirea bolilor la animale sau plante, prev. de art.355 din Codul penal, şi neglijenţă în serviciu, prev. de art.298 din Codul penal.

Lucrarea a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi criminalistică la data de 03.09.2018, ca urmare a sesizării din oficiu şi a formulării unui denunţ", informează Ministerul Public.

Precizarea vine în contextul în care România a ajuns să fie ţara din UE cea mai afectată de pestă porcină şi multe voci susţin că acest lucru se datorează în primul rând faptului că Guvernul Dăncilă, deşi avertizat de Comisia Europeană, nu numai că n-a luat măsurile necesare ba mai mult, a acţionat parcă pentru a facilita apariţia pestei. Astfel, inspecţiile sanitar-veterinare ce trebuiau să aibă loc în primăvara lui 2018 au fost suspendate. În loc să se interzică circulaţia animalelor, Daea a redeschis şi târgurile de animale închise, au acuzat azi liberalii, informarea a fost deficitară etc. În aceste condiţii s-a ridicat întrebarea firească: vorbim de neglijenţă plus incompetenţă sau şi de sabotaj deliberat.

Interesant, dacă putem spune aşa, este că în timp ce unele ferme au fost puse pe butuci, iar ţăranii pentru care porcul reprezintă hrană pe iarnă îşi plâng animalele omorâte, există şi oameni care nu au pierdut. Ba dimpotrivă, au capitalizat pe molimă.

Unul dintre aceştia este cel mai cunoscut crescător de porci din România, fiul lui Liviu Dragnea, care şi-a valorificat 10.000 de porci înainte ca pesta să se îndrepte spre ferma lui. Altul este naşul de cununie al lui Valentin Dragnea, Sorin Stănescu, a cărui Farmavet vinde la greu dezinfectanţi pentru combaterea pestei.

Întâmplător sau nu, Sorin Paul Stănescu este, potrivit Recorder, prieten, ba chiar şi partener de afaceri cu Geronimo Brănescu, şeful ANSVSA, instituţia care ar trebui să oprească epidemia. Acelaşi Stănescu a fost naş de cununie al tânărului Dragnea jr.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor