Putin şi Juncker discută despre Ucraina la forumul din St. Petersburg

Preşedintele Comisiei Europene va participa săptămâna viitoare la un forum economic în St. Petersburg, iar situaţia din Ucraina şi Siria se va afla pe masa discuţiilor. Unele state europene se tem că vizita lui Juncker va întări poziţia lui Putin înainte de votul UE asupra prelungirii sancţiunilor împotriva Rusiei.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene.
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. (Captură Foto)

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, vor discuta despre politică externă şi legăturile Rusia-UE la viitorul Forum Economic din St. Petersburg, a raportat joi agenţia de ştiri RIA-Novosti.

“[Discuţia] se va referi la relaţia dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Va fi un schimb de păreri cu privire la problemele regionale curente, Siria şi Ucraina”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului.

Negocierile vor fi o oportunitate pentru a “dezvolta dialogul în mijlocul neînţelegerilor existente”, a precizat Peskov.

În plus, el a declarat că proiectul gazoductului Nord Stream-2 ar putea fi, de asemenea, prezent pe masa discuţiilor, dar nu a garantat că va fi şi discutat. Proiectul, care urmăreşte să livreze gaz spre Europa ocolilnd Ucraina, a fost început de gigantul rus Gazprom şi câteva companii energetice europene în 2015.

Forumul Economic din St. Petersburg, versiunea rusească a Forumului Economic din Davos, îşi va desfăşura lucrările în perioada 16-18 iunie. Evenimentul are loc cu scurt timp înainte ca statele membre UE să decidă în privinţa prelungirii sancţiunilor anti-Rusia în 30 iunie.

Decizia lui Juncker de a participa la forum a fost întâmpinată cu rezistenţă de către unii liderii europeni, a raportat website-ul Politico, citând surse diplomatice. Mai multe ţări, inclusiv SUA, sunt îngrijorate că vizita lui Juncker va întări poziţia lui Putin înainte de votul privind sancţiunile UE. În plus, Juncker este primul lider al unei instituţii UE care vizitează Rusia de la aplicarea sancţiunilor împotriva acesteia în 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe