PSD blochează adoptarea unei legi pentru a nu-i afecta imaginea lui Ponta în campania electorală

Parlamentul României
Parlamentul României (stockholm.mae.ro)

Adoptarea proiectului de lege care prevede ca femeile născute după 1970 să iasă la pensie la vârsta de 65 de ani, iniţiat de Guvernul Ponta, a fost blocată de deputaţii PSD pentru a se evita speculaţiile politice pe acest subiect în campania electorală, relatează ziare.com

Proiectul de lege mai avea nevoie doar de votul din Plenul Camerei Deputaţilor, însă, deşi a figurat pe ordinea de zi în toate şedinţele de plen, de la începutul sesiunii de toamnă, acesta nu a mai fost dezbătută.

Secretarul comisiei din Camera Deputaţilor care a întocmit raportul pentru acest proiect, pesedistul Mihăiţă Găina, a precizat că proiectul de lege va fi discutat, cel mai probabil, după vacanţa parlamentară, după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

"Nu văd care ar fi graba. Egalizarea vârstei de pensionare se face treptat, până în 2035", a motivat decizia deputatul PSD.

Acesta a admis însă, indirect, că decizia ar avea de-a face cu campania electorală, discuţiile despre egalizarea vârstei de pensionare putând fi folosită ca "o speculaţie politică".

"Dacă trecea o astfel de propunere acum, săreau nişte colegi de-ai noştri, că PSD vrea să pună femeile la muncă încă 2 ani", a precizat acesta, făcând referire la deputăţii PDL şi PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne