Protest spontan al angajaţilor de la Oltchim

Miting de protest
Miting de protest (Epoch Times România)

Aproximativ o sută de angajaţi ai Combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează luni în curtea combinatului pentru a-şi cere salariile restante de două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor care sunt "puşi politic în funcţii", potrivit Realitatea TV.

Doi dintre angajaţi au intrat deja în greva foamei. Oamenii spun că vor protesta până când e vor fi plătite salariile de pe luna septembrie. Angajaţii spun că salariile le vor fi diminuate din ianuarie cu 20%.

"Avem de recuperat salarii restante pe două luni şi jumătate. Nu avem nicio comunicare din partea conducerii sau a administratorului judiciar despre cum vor fi eşalonate aceste restanţe, când le vom primi şi nimeni nu ne spune nimic despre banii pe care ar urma sa-i primim pe decembrie", a declarat pentru Mediafax Cornel Cernev, liderul sindicatului "Victoria" din cadrul Oltchimr

Cernev a anunţat că angajaţi i-au cerut directorului Oltchim "o discuţie cu sindicaliştii, în prezenţa presei", dar acesta a refuzat.

Liderul de sindicat a explicat că în urma acestui protest activitatea de la Oltchim nu a fost oprită, în unele secţii angajaţii continuând să muncească.

Acţionatul majoritar la Oltchim este statul prin Ministerul Economiei care deţine 54,7% din acţiuni. Anul trecut s-a încercat privatizarea combinatului dar a fost un eşec total. Oltchim va fi scos din nou la privatizare anul viitor, în luna ianuarie. Ministrul Economiei, Andrei Gerea, s-a deplasat la Râmnicu Vâlcea la mijlocul lunii noiembrie pentru a vorbi cu oamenii care sunt paşii negocierii cu potenţialii investitori.

Intenţia statului este de a vinde Oltchim la pachet cu Divizia Petrochimică Bradu din Argeş. Potrivit lui Gerea, ofertele pentru privatizarea Oltchim se vor depune la 17 ianuarie 2014, iar data deschiderii ofertelor este 20 ianuarie. La 23 ianuarie va fi supraofertarea, selectarea investitorului şi a ofertei sale în baza căreia va fi realizat planul de reorganizare şi programul de plată a creanţelor.

Andrei Gerea a declarat vineri, ca Oltchim se află într-o situaţie jenanta, pentru că nicio bancă nu vrea să îi acorde combinatului un credit de 15 milioane de euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie.

"Oltchim cu disperare caută finanţare, pentru deschiderea unei secţii care l-ar aduce pe break-even (egalizarea cheltuielilor cu veniturile - n.r.), dar nimeni nu vrea să îi dea. Toţi vor să finanţeze numai companii cu profituri grase şi cifre de afaceri de milioane. Dar, iertaţi-mă, acele companii nu au nevoie de finanţare", a declarat Gerea.

Deşi ministrul Economiei a promis că nu vor mai avea loc concedieri în combinat până în ianuarie, sindicaliştii îşi menţin însă scepticismul referitor la această declaraţie.

„Pe 2 decembrie se va întruni Adunarea Generală a Creditorilor, a tuturor creditorilor Oltchim. În cadrul acestei adunări se va supune planul de reorganizare a societăţii Oltchim SPV, sau Oltchim II cum mai este numit. Asta nu înseamnă că în acea zi, probabil imediat după 2 decembrie se va produce acest lucru. Tot în cadrul acestei adunări se vor aproba şi criteriile de preselecţie ale investitorilor şi graficul de depunere a ofertelor angajante”, declara recent Cernev.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne