Protest la Banca Naţională a R. Moldova. Lideri şi simpatizanţi ai PAS, PPDA şi PLDM au cerut demisia Guvernatorului

Protest în faţa Băncii Naţionale a Moldovei
Protest în faţa Băncii Naţionale a Moldovei (facebook.com)

Lideri şi simpatizanţi ai PAS, PPDA şi PLDM au organizat miercuri, 18 iulie, o acţiune de protest în faţa Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), cerând demisia guvernatorului Sergiu Cioclea. În opinia protestatarilor, BNM ar fi „permis” să aibă loc „furtul miliardului” din sistemul bancar moldovenesc şi „operaţiuni de spălare de bani de miliarde de dolari”.

În cadrul manifestaţiei, Maia Sandu a menţionat că după numirea lui Sergiu Cioclea în funcţia de guvernator al BNM, instituţia a ajuns să fie ”capturată de guvernare”, deoarece „nu vrea să publice versiunea integrală a raportului Kroll, ştiind că procuratura nu investighează corect furtul miliardului”.

„Timpul lor expiră. Le transmitem ca măcar în perioada care le-a mai rămas să nu se ocupe cu furturile, pentru că pedeapsa va fi una aspră”, a declarat preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase.

BNM nu a reacţionat la acuzaţiile opoziţiei şi nici Sergiu Cioclea nu a ieşit cu explicaţii în faţa manifestanţilor, deşi a fost invitat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe