Lanţ uman împotriva lui Tudorel Toader la Iaşi: "Tudorel, ai făcut pact cu diavolul"

"Nu vrem să fim conduşi de hoţi!", s-a scandat sâmbătă la Iaşi, unde mai mulţi cetăţeni i-au transmis lui Tudorel Toader că face de râs Iaşul şi că a ajuns o "slugă model".
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei),
Tudorel Toader(Minstrul Justitiei), (Florin Chirila/Epoch Times)

Peste 150 de persoane au protestat sâmbătă, la Iaşi, în faţa Universităţii Alexandru Ioan Cuza, cerând demisia lui Tudorel Toader, pe care l-au acuzat că face Iaşul de ruşine.

"Iaşul nu te vrea", "Tudorel este ruşinea Iaşului" sunt mesaje de pe unele dintre pancartele afişate în faţa Universităţii al cărei rector este Toader (suspendat pe perioada mandatului de ministru). De asemenea, protestatarii au întins steaguri ale UE şi ale României, au suflat puternic în vuvuzele.

"Cerem o Justiţie indepedentă", ”Tudorel, ai făcut pact cu diavolul”, ”Nu vei fi iertat”, "Vrem o Românie Europeană", au fost alte mesaje afişate de protestatari.

Manifestanţii au scandat ”Guvern de hoţi, nişte mafioţi”, ”Demisia”, ”Tudorel nu eşti ieşean, marş la Dragnea-n Teleorman”, "Iaşul cere, fără graţiere" şi ”Legea graţierii e ruşinea ţării” şi au format un lanţ uman în jurul clădirii universităţii.

"Tudorel Toader este un ministru care apără interesele corupţilor, susţinut de o alianţă al cărei unic scop este slăbirea independenţei justiţiei. Vedem că el nu are nicio problemă că în fruntea ţări află un condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi o altă persoană trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă. Este un demnitar dispus să accepte orice comandă pentru a-şi păstra funcţia. Nu are ce să caute nici la Justiţie, dar nici la conducerea Universităţii ieşene. Este o sfidare la adresa mediului academic din oraş”, a declarat unul dintre protestatari, citat de News.ro.

Reamintim că protestul a fost anunţat de acum câteva zile pe Facebook, protestatarii dând semnalul de mobilizare pentru un lanţ uman "împotriva imposturii şi a servilismului".

"Un ministru care apără interesele corupţilor, care este susţinut de o alianţă al cărei unic scop este slăbirea independenţei justiţiei şi care nu are nicio problemă că în fruntea ţării se află un condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi o persoană trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă, un înalt demnitar care este dispus să accepte orice „comandă” pentru a-şi păstra funcţia, care încropeşte un raport oficial pe baza unor informaţii nedovedite, rostogolite de persoane aflate în faza de cercetare, NU ARE CE CĂUTA ÎN FRUNTEA MINISTERULUI JUSTIŢIEI! În plus, Tudorel Toader, în calitatea sa de Rector al celei mai vechi Universităţi din ţară, reprezintă o sfidare la adresa mediului academic din oraş şi din ţară", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.