Procurorul General, avertisment sumbru: O să ne râdă în nas infractorii

Infractorii le vor "râde în nas" procurorilor odată cu intrarea în vigoare a noile modificări aduse Codului penal, a avertizat Augustin Lazăr.
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr (wall-street.ro)

Odată cu noile modificări aduse Codului penal prin care pedepsele "sunt coborâte sub un minim rezonabil", infractorii le vor "râde în nas" procurorilor, a declarat joi, la sediul CSM, şeful Parchetului General Augustin Lazăr.

"Observi că pedepsele sunt coborâte sub un minim rezonabil pentru ca procurorii să poată lua măsurile care sunt prevăzute de lege. Spre exemplu, să poată cere o supraveghere tehnică ai nevoie de un maxim special rezonabil de pedeapsă pe care ţi-l cere legea penală. Pentru a cere o măsură preventivă ai nevoie tot aşa. Păi cu trei ani maxim la abuz în serviciu ce o să facem? O să ne râdă în nas infractorii.

Din păcate asta este şi eu sper din toată convingerea mea că vocea raţiunii va fi puternică şi va izbândi pentru că nu este foarte complicat să îţi dai seama de aceasta şi Guvernul va proceda la retragerea acestei OUG, care nu numai că e jenantă, dar este vizibil neconstituţională, este un derapaj constituţional cum în România nu a mai avut loc", a precizat Augustin Lazăr la ieşirea din sediul CSM, citat de Agerpres.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne