Probleme de securitate. SUA poate, dacă doreşte, să dezactiveze efectiv programul Marii Britanii de descurajare nucleară
Prim-ministrul Keir Starmer a urcat recent la bordul unuia dintre cele patru submarine nucleare ale Regatului Unit pentru o şedinţă foto, ca parte a încercărilor sale de a demonstra capacităţile de apărare ale Regatului Unit, în timp ce tensiunile cu Rusia continuă, potrivit PHYS.org.
Cu toate acestea, Starmer se confruntă cu o problemă. Submarinul, precum şi restul flotei nucleare britanice, depind foarte mult de SUA ca partener operaţional. Iar într-un moment în care SUA devine un partener din ce în ce mai puţin fiabil sub conducerea unui preşedinte complet tranzacţional, acest lucru nu este ideal. SUA poate, dacă doreşte, să dezactiveze efectiv descurajarea nucleară a Regatului Unit.
Istoria nucleară a Marii Britanii şi a SUA este iremediabil legată. SUA şi Regatul Unit au cooperat în cadrul proiectului Manhattan, în temeiul acordurilor de la Quebec din 1943 şi al Aide memoire-ului de la Hyde Park din 1944. Această lucrare a generat primele arme nucleare din lume, care au fost lansate asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki în 1945.
De asemenea, a dus la prima ruptură. În 1946, SUA au clasificat cetăţenii britanici drept „străini” şi i-au împiedicat să se implice în activităţi nucleare secrete. Colaborarea cu Regatul Unit a încetat imediat.
Regatul Unit a decis să îşi dezvolte propriul arsenal de arme nucleare. Detonarea cu succes a bombei cu hidrogen „Grapple Y” în aprilie 1958 i-a consolidat poziţia de putere termonucleară.
Între timp, însă, lansarea de către Rusia a satelitului Sputnik în 1957 a demonstrat puterea letală a tehnologiei nucleare sovietice.
Acest lucru a reunit din nou SUA şi Regatul Unit în calitate de parteneri nucleari.
Discuţiile privind modul de contracarare a ameninţării ruseşti au devenit fundamentul unui parteneriat atomic care dăinuie până în prezent. Acest acord de apărare reciprocă, semnat în 1958, a oferit Regatului Unit acces la cea mai recentă tehnologie nucleară şi un aliat occidental de încredere. Tratatul a fost modificat şi adaptat de-a lungul timpului pentru a reflecta schimbările din relaţia de lucru dintre SUA şi Regatul Unit, iar cele două părţi sunt acum atât de legate încât este foarte greu să părăseşti relaţia de co-dependenţă.
Ambele părţi au beneficiat de securitate şi protecţie, în special în timpul războiului rece. Cu toate acestea, noua „relaţie specială” a lui Trump cu Vladimir Putin a reconfigurat ordinea globală a geopoliticii.
În prezent, există îngrijorări serioase cu privire la capacitatea nucleară a Regatului Unit, având în vedere impredictibilitatea şi potenţiala lipsă de fiabilitate a noii administraţii americane. Trump ar putea ignora sau ameninţa cu rezilierea acordului într-o demonstraţie de putere sau de dispreţ.
Subunităţile nucleare ale Regatului Unit
Programul de descurajare nucleară Trident al Regatului Unit constă în patru submarine Vanguard cu propulsie şi armament nuclear. Regatul Unit are o anumită autonomie, deoarece este independent din punct de vedere operaţional şi controlează decizia de lansare.
Cu toate acestea, rămâne dependentă de SUA, deoarece tehnologiile nucleare care stau la baza sistemului Trident sunt concepute şi închiriate de Lockheed Martin din SUA şi nu există o alternativă adecvată. Prin urmare, sistemul Trident depinde de SUA pentru sprijin şi întreţinere.
Regatul Unit se află în prezent în proces de modernizare a sistemului actual. Dar opţiunile sale par limitate. În cazul în care SUA nu îşi respectă angajamentele, Regatul Unit ar trebui fie să producă propriile arme pe plan intern, fie să colaboreze cu Franţa sau Europa, fie să se dezarmeze. Fiecare scenariu creează noi probleme pentru Regatul Unit. Fabricarea de arme nucleare de la zero în Regatul Unit, de exemplu, ar fi o activitate costisitoare şi îndelungată.
Colaborarea tehnică cu Franţa pare cea mai plauzibilă opţiune de rezervă în acest moment. Cele două ţări au deja în vigoare un tratat de colaborare în domeniul nuclear. Franţa a adoptat o abordare a descurajării bazată pe submarine similară cu cea a Regatului Unit, iar preşedintele francez Emmanuel Macron a sugerat că descurajarea sa ar putea fi utilizată pentru a proteja alte ţări europene. O altă alternativă ar fi repartizarea costurilor în întreaga Europa şi crearea unei descurajări europene, însă ambele strategii nu fac decât să reîncadreze actuala dependenţă nucleară a Regatului Unit.
Deşi aceste arme pot descuraja un atac nuclear ostil, ele nu au reuşit să prevină acte mai ample de agresiune. Armele nucleare nu au mai fost utilizate în războaie de 80 de ani. Poate că a sosit momentul ca Regatul Unit să renunţe complet şi permanent la descurajarea nucleară şi să ia în considerare forme alternative de apărare.
Întreţinerea arsenalului nuclear al Regatului Unit este costisitoare. Costul înlocuirii Trident este de 205 miliarde de lire sterline. În 2023, Ministerul Apărării a raportat că costurile anticipate pentru susţinerea descurajării nucleare vor depăşi bugetul său cu 7,9 miliarde de lire sterline în următorii zece ani. Aceste fonduri ar putea fi canalizate către ameninţări de securitate mai presante, cum ar fi securitatea cibernetică, terorismul sau schimbările climatice.
Armele nucleare vor deveni redundante din punct de vedere strategic dacă Regatul Unit nu poate acţiona independent. Întrucât NATO şi SUA domină scena nucleară mondială, capacitatea Regatului Unit de a răspunde a devenit contestată.
