Prima reacţie a Jandarmeriei: Jurnalistul german a forţat dispozitivul. Un badge cu "PRESS" nu e un act oficial
alte articole
Jandarmeria Română refuză să îşi asume orice fel de responsabilitate pentru incidentele din Piaţa Victoriei şi susţine, într-un comunicat de presă remis joi, că a acţionat în limitele legii.
Redăm mai jos comunicatul Jandarmeriei:
"Ca urmare a incidentelor înregistrate în cursul serii de miercuri, 20 iunie 2018, în zona Piaţa Victoriei, precizăm că jandarmii din cadrul DGJMB au condus la secţia de poliţie 6 persoane, în vederea identificării acestora şi luării măsurilor legale. De asemenea, menţionăm că au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 7.500 lei.
Referitor la aspectele apărute în spaţiul public, cu privire la ridicarea de către jandarmi a unui jurnalist german, facem următoarele precizări:
Jandarmeria Română sancţionează comportamentul necorespunzător pe care îl manifestă o persoană, indiferent de calitatea acesteia.
Cel în cauză a forţat dispozitivul de jandarmi aflat la trecerea de pietoni de pe Bulevardul Aviatorilor, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea acestuia şi conducerea la Secţia de Poliţie unde a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 500 lei.
Pe de o parte, menţionăm că, deşi persoana respectivă a susţinut că este jurnalist, nu a făcut dovada cu un document oficial care să ateste această calitate. Purtarea, la vedere, a unui badge inscripţionat "PRESS" nu reprezintă un act oficial.
Pe de altă parte, reiterăm faptul că, indiferent de calitatea profesională pe care o are orice persoană care participă la acest gen de evenimente publice trebuie să aibă un comportament adecvat şi să respecte indicaţiile forţelor de ordine care se află în stradă pentru liniştea şi siguranţa tuturor cetăţenilor".