Premieră în Justiţie: Ministrul Tudorel Toader va fi evaluat
alte articole
Membrii VeDem Just - Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie anunţă începerea procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de actualul ministru al Justiţiei, de la data numirii sale şi până în prezent.
Anunţul organizaţiei din care face parte judecătorul Cristi Danileţ vine în contextul în care deja ultra-contestatul Tudorel Toader a anunţat că vrea să dea o OUG în temeiul căreia orice condamnat "care are sentimentul, convingerea că a fost condamnat pe nedrept", în baza protocoalelor cu SRI sau a unor interceptări făcute de SRI, să poată cere revizuirea sentinţei.
Şi, cum tot zicea Tudorel Toader, vorbind despre procurorul general al României Agustin Lazăr, că "la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării", VeDem Just anunţă că a venit timpul ca ministrul să fie şi el evaluat.
"MOTTO: „La fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării" (Tudorel Toader, 31 iulie 2018).
Membrii asociaţiei VedemJust anunţă începerea procedurii de evaluare a activităţii desfăşurate de actualul ministru al Justiţiei, de la data numirii sale şi până în prezent. Este prima acţiune de acest gen realizată de un ONG cu privire la activitatea unui ministru al justiţiei.
Potrivit legii, Ministerul Justiţiei trebuie să contribuie la buna funcţionare a sistemului judiciar şi la asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public. Vor fi supuse unei analize riguroase modul în care actualul ministru al justiţiei şi-a respectat obligaţiile legale şi cum a colaborat cu instituţiile statului, ce obiective şi-a asumat public la început de mandat şi apoi pe parcursul său, ce efecte au avut acţiunile sale asupra sistemului judiciar şi a încrederii populaţiei în sistemul de justiţiei.
Raportul va fi dat publicităţii pe data de 23 august 2018", anunţă VeDem Just.