Călătorie spre Vest
alte articole

Călătorie spre Vest este una dintre cele patru opere clasice ale literaturii chineze. Scrisă de romancierul Wu Cheng'en din dinastia Ming în secolul al XVI-lea, această îndrăgită poveste de aventuri combină acţiunea, umorul şi lecţiile spirituale.
Romanul se petrece în secolul al VII-lea şi spune povestea unuia dintre discipolii lui Buddha Sakyamuni, care a fost alungat din paradisul ceresc pentru că a încălcat Legea lui Buddha. El a fost trimis în lumea oamenilor şi obligat să petreacă zece vieţi practicând cultivarea religioasă pentru a-şi ispăşi păcatele.
În a zecea sa viaţă, în timpul dinastiei Tang, el se reîncarnează ca un călugăr numit Xuan Zang (cunoscut şi sub numele de Călugărul Tang şi Tripitaka). Împăratul doreşte ca acest călugăr să călătorească spre vest şi să aducă înapoi în China scripturile sacre ale budismului Mahayana. Inspirat de o viziune a Bodhisattva Guanyin, călugărul acceptă misiunea şi porneşte în călătoria sacră.
Călugărul Tang şi cei trei discipoli ai săi
Dar călugărul Tang nu este pregătit pentru o călătorie atât de periculoasă pe cont propriu. Slab şi timid, el nu este pe măsura creaturilor malefice care vor să-l omoare şi să-l mănânce (se spune că, până la urmă, carnea lui conferă nemurire). Aşadar, zeiţa Guanyin aranjează ca el să aibă un grup de discipoli care să-l protejeze: curajosul, dar impetuosul Rege Maimuţă (cunoscut şi sub numele de Sun Wukong), pofticiosul Pigsy, taciturnul Călugăr de Nisip şi Calul Dragon Alb. Toţi fuseseră exilaţi în lumea oamenilor pentru păcatele comise în ceruri. Din milă, Guanyin le oferă încă o şansă să se întoarcă în paradisurile lor din Ceruri: se pot converti la budism şi îl pot proteja pe călugărul Tang în pelerinajul său.
Şi, într-adevăr, în timpul călătoriei, ei se confruntă cu 81 de încercări, iar prin forţă sau înşelăciune, o mulţime de demoni şi spirite malefice îi urmăresc pe călugăr şi discipolii lui. Unii încearcă să-i ispitească pe membrii grupului cu bogăţii sau frumuseţe. Totuşi, în final, pelerinii pioşi triumfă, se întorc în China cu scripturile sacre şi se întorc la locurile lor de drept în Ceruri.
Călătorie spre vest este cunoscută pentru personajele sale pitoreşti, în special Regele Maimuţă şi Pigsy. Regele Maimuţă s-a născut dintr-o stâncă şi un maestru taoist l-a învăţat să dezvolte puteri supranormale. Datorită combinaţiei dintre natura sa răutăcioasă şi puterile sale mari, el a creat haos atât în ceruri, cât şi în lumea subterană. Împăratul de Jad din ceruri a încercat să-l calmeze, acordându-i titlul de „Marele Înţelept al Cerului”, dar Maimuţa nu s-a putut controla şi a provocat agitaţie în palatul ceresc.
În cele din urmă, Buddha, care era mult mai puternic, l-a supus pe Regele Maimuţă şi l-a închis într-un munte. Acolo a rămas închis timp de 500 de ani, până când, într-o zi, călugărul Tang a trecut pe lângă munte. Regele Maimuţă aştepta acest moment, astfel că el a jurat să-l slujească pe călugăr în călătorie şi a fost în cele din urmă eliberat.
Maimuţa Rege s-a dovedit a fi un ajutor preţios al călugărului. El putea vedea prin demoni şi vrăjitoria lor şi nu era tentat de frumuseţe sau bogăţii. Inteligenţa lui l-a ajutat pe călugăr să scape din multe situaţii periculoase. Şi, deşi uneori se dovedea neascultător, pentru marile sale realizări i s-a acordat mai târziu titlul de „Buddha Victorios în Luptă”.
Pigsy fusese, de asemenea, odată o zeitate – de fapt, un amiral ceresc. Dar după ce s-a îmbătat şi a făcut gesturi nepotrivite faţă de frumoasa Chang'e, a fost trimis în lumea oamenilor sub forma unui om-porc. Pigsy era cunoscut pentru lenea şi lăcomia sa, însă cel mai rău lucru era desfrânarea. Chiar şi după zece ani de cultivare spirituală în timpul pelerinajului său, Pigsy încă nu era dispus să renunţe la aceste dorinţe, aşa că, după îndeplinirea misiunii, i s-a acordat doar titlul modest de „mesager al altarului ceresc”.
Într-adevăr, în acest roman atât de bogat în simbolism, problemele cu care se confruntă călătorii sunt metafore ale încercărilor pe care trebuie să le treci într-o călătorie spirituală.
Sursa: Shen Yun Performin Arts