Ponta: Nu puteam invoca dreptul de veto, în CE, pentru buget

Victor Ponta, Prim-ministru în Guvernul României
Victor Ponta, Prim-ministru în Guvernul României (Epoch Times România)

România nu ar fi putut să invoce dreptul de veto în Consiliul European în ceea ce priveşte bugetul, a precizat premierul Victor Ponta.

"Singură, doar România, nu putea să invoce dreptul de veto, dar România până în noiembrie a fost într-un grup, al Prietenilor Coeziunii de unde s-a desprins pe ideea că preşedintele Băsescu are o relaţie foarte bună cu marii Europei şi o să obţină mai mult. Eu nu ştiu cât obţineam în plus faţă de preşedinte dacă participam, că e o simplă speculaţie, mai puţin nu obţineam sigur – că noi nu am obţinut nimic faţă de noiembrie. Deci mai puţin faţă de nimic nu puteam să obţin, că puteam să obţin mai mult...istoria nu se scrie cu dacă şi cu parcă", a declarat premierul Ponta.

Efectele reducerii bugetului alocat României din fonduri europene, în perioada 2014-2020, se vor vedea abia după ce se va termina mandatul preşedintelui Băsescu, a subliniat Ponta.

"Cred că unul dintre premieri a spus un lucru pe care toată lumea îl gândeşte: dacă cel care era satisfăcut şi mulţumit era prim-ministrul Marii Britanii, domnul Cameron, care a venit cu ideea să tăiem din bani şi să fie cât mai puţini bani, înseamnă că toţi ceilalţi 26 plus Croaţia au pierdut. Ce m-a supărat este şi că am pierdut foarte multe...şi bani şi condiţii favorabile, care erau trecute în proiectul iniţial al Comisiei Europene, întocmit de preşedintele Barroso, şi să mai prezinţi chestia asta ca o victorie...nimeni nu a prezentat-o cu excepţia primului-ministru britanic. Nu are cum să câştige şi primul-ministru britanic, care a zis să tăiem bani şi guvernul României sau România, care sigur a pierdut faţă de ceea ce trebuia să primească", a mai comentat premierul Ponta.

România ar urma să primească un buget de 39 de miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, cu 18% mai mult decât în perioada anterioară, a anunţat preşedintele Băsescu la încheierea summit-ului Consiliului European de la Bruxelles.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne