Ponta introduce impozit pe stâlpi, parcări şi coşuri de fum
alte articole
Guvernul va introduce un nou impozit pe proprietate pentru construcţiile speciale care au fost exceptate până în prezent, a anunţat premierul Victor Ponta, ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu confirmând că nu s-au mai făcut derogări, astfel încât vor fi taxate reţelele electrice, eoliene şi hidrologice.
Ministrul Finanţelor Daniel Chiţoiu a adăugat că pentru piscina cu destinaţie comercială se va plăti de asemenea impozit.
La întrebarea dacă impozitul va fi aplicat şi pe parcări şi piscine, ministrul a răspuns: "Dacă au persoanele juridice, da".
Această măsura a fost anunţată încă de săptămâna trecută de Mediafax.
În momentul acela, ministrul-delegat pentru Buget, Liviu Voinea, precum şi consilierul premierului pe probleme de comunicare, Mirel Palada, au afirmat categoric că "nu se pune problema" unui astfel de impozit.
"Toate companiile care deţin construcţii speciale vor fi impozitate, deci inclusiv E.ON, Enel, Transelectrica, Transgaz, Romgaz... Nu numai companiile de stat, dar şi companiile private (...) Stabilim în perioada imediat următoare (nivelul taxării - n.r.) , noi stabilim ca măsură de principiu, măsură ce vom impozita ca şi construcţie specială, depinde de categoria de construcţie specială, va avea o cotă diferenţiată", a declarat Chiţoiu, luni seara, după discuţiile cu FMI.
Construcţiile speciale sunt acele construcţii care nu sunt realizate sub forma de incintă sau care sunt realizate sub formă de incintă, dar nu sunt destinate desfăşurării unei activităţi.
Sunt considerate construcţii speciale sonde de ţiţei, gaze, sare, platforme de foraj marin, centrale hidroelectrice, termoelectrice, nuclearoelectrice, staţii de transformare şi de conexiuni, precum şi clădirile şi construcţiile speciale anexe ale acestora, posturi de transformare, reţele aeriene de transport şi distribuţie a energiei electrice şi stâlpii aferenţi acestora, cabluri subterane de transport, instalaţii electrice.
În această categorie intră şi canalizări şi reţele de telecomunicaţii subterane şi aeriene, căi de rulare, de incintă sau exterioare, galerii subterane, planuri înclinate subterane şi rampe de puţ, puţuri de mină, coşuri de fum, turnuri de răcire, baraje şi construcţii accesorii, diguri, construcţii-anexe, de îmbunatăţiri funciare, porturi, canale navigabile cu ecluzele şi staţiile de pompare aferente canalelor, poduri, viaducte, apeducte şi tuneluri, reţele şi conducte pentru transportul sau distribuţia apei, produselor petroliere, gazelor şi lichidelor industriale, reţele şi conducte de termoficare şi reţele de canalizare, terasamente, platforme betonate, împrejmuiri, instalaţii tehnologice, rezervoare şi bazine pentru depozitare.
Daniel Chiţoiu a afirmat că taxarea nu se extinde pentru construcţii altele decât clădiri care se află în proprietatea persoanelor fizice şi sunt utilizate în scop propriu. El a arătat însă că pentru piscină cu destinaţie comercială va fi plătit impozit.
"Aici este vorba de construcţiile speciale deţinute de persoanele juridice, nu de persoane fizice, cum ar fi reţelele de transport, stâlpi, depozite, magazii, care în prezent sunt scutite sau nu sunt supuse impozitării, nu intră în baza de impozitare", a explicat Chiţoiu.
Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, declara anul trecut că trebuie extinsă impozitarea proprietăţii, inclusiv în ceea ce priveşte populaţia, dând ca exemplu atunci piscinele individuale.
Surse oficiale au transmis, luni dimineaţa, agenţiei Mediafax că Guvernul a convenit cu misiunea FMI-CE principalii indicatori pentru 2014, respectiv un PIB de 657 - 659 miliarde lei, un deficit negociat între 2,2-2,3% din PIB, conţinând clauza de investiţii aferente co-finanţării fondurilor UE, şi o creştere economică de la 2,2% din PIB.
Sursele au menţionat că USL a decis majorarea salariului minim pe economie în două tranşe şi indexarea pensiilor, potrivit legii, PSD insistând pe majorarea fondurilor pentru investiţiile derulate de primării şi demararea proiectului autostrăzii Comarnic-Braşov, investiţii confirmate şi de premierul Ponta.