PNL, replică pentru USR: Lucrurile se fac împreună, nu cu mofturi şi condiţii de neîndeplinit

Dan Vilceanu
Dan Vilceanu (Epoch Times România)

Deputatul PNL Dan Vîlceanu, unul dintre liberalii care ar putea prinde un post de ministru în viitorul Cabinet, a declarat marţi, la Digi24, că dacă partidele care au votat moţiunea de cenzură nu ar vota un nou Guvern ar însemna "un soi de iresponsabilitate".

"Nu poţi dărâma un guvern fără a vota altceva în loc. Dintre partidele care au votat moţiunea, dacă acum nu ar vota un guvern, ar însemna un soi de iresponsabilitate, nu cred că se va ajunge la aşa ceva", a declarat Dan Vîlceanu.

Întrebat ce părere are despre poziţia USR care vrea îndeplinirea tuturor condiţiilor sale înaintea votului de validare a guvernului din Parlament, deputatul PNL a replicat că se pune problema negocierii cu toate celelalte partide, că la negociere nu poţi oferi şi obţine tot şi că fiecare partid trebuie să obţină o parte cât mai mare din doleanţele sale.

"Despre anticipate, şi noi le-am fi dorit ca primă variantă, dar în aceste condiţii nu se pot obţine. E o utopie să crezi că se pot face alegeri anticipate. La a doua nominalizare, parlamentarii vor veni şi vor vota pentru că nu vor să îşi piardă mandatul. Nu ne opunem iniţiativei 'fără penali în funcţii publice', dar trebuie să înţelegem că lucrurile le putem pune în valoare împreună, nu făcând mofturi şi punând condiţii pe care nu le poţi îndeplini. În Birourile Permanente (BP), PSD are încă majoritate, nu poţi urgenta acum decât printr-un vot în BP, să se pună pe ordinea de zi acest proiect, dar, pe viitor, împreună putem face acest proiect. Nu poţi pune condiţii ca acest proiect să intre pe ordinea de zi pentru că este un timp foarte scurt", a precizat Dan Vîlceanu.

Cele patru condiţii ale USR

1. Adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi - esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local.

2. Adoptarea iniţiativei "Fără Penali în Funcţii Publice" pentru care au semnat peste un milion de români.

3. Desfiinţarea prin lege a recursului compensatoriu care a eliberat din închisori peste 20.000 de infractori, dintre care mulţi au comis noi fapte de violenţă.

4. Consultarea Parlamentului asupra propunerii pentru poziţia de comisar european ce revine României.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne