Planul premierului britanic de îngrădire a imigraţiei ar putea stârni controverse în România şi Bulgaria (Reuters)

Premierul britanic, David Cameron.
Premierul britanic, David Cameron. (Darren Staples - WPA Pool/Gett Images)
Epoch Times România
25.03.2013

Premierul britanic David Cameron va prezenta luni un plan de îngrădire a imigraţiei cu efect amplu, care are în vedere să-i descurajeze pe imigranţii din România şi Bulgaria să vină în Marea Britanie atunci când restricţiile UE privind dreptul lor de a călători şi lucra vor expira anul viitor, se arată într-o analiză a Reuters publicată luni.

Potrivit planurilor sale, accesul la Serviciul Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie va fi restrâns, noii imigranţi vor aştepta până la cinci ani pentru locuinţe sociale, amenzile pentru angajatorii care angajează muncitori ilegali vor fi dublate, iar proprietarii care vor accepta imigranţi ilegali ar putea primi de asemenea amenzi.

Ridicarea restricţiilor privind libertatea de circulaţie în UE pentru români şi bulgari a generat avertismente în presa de dreapta cu privire la sosirea unor „hoarde” de imigranţi avizi de beneficii în Marea Britanie, într-un moment în care economia este stagnantă, iar resursele publice epuizate.

Iniţiativa lui Cameron reflectă o schimbare în cursul politic dominant, după ani de zile în care politicienii s-au ferit de această problemă, potrivit Reuters. Toate cele trei partide principale se exprimă acum dur în materie de imigraţie după ce sondajele au arătat că a devenit una dintre principalele îngrijorări ale alegătorilor înainte de alegerile din 2015 şi după o creştere în sondaje a unui partid anti-imigraţie, luat cândva în derâdere.

Într-un discurs care ar putea stârni controverse în România şi Bulgaria, Cameron va spune că intenţionează să pună capăt accesului facil al imigranţilor la sistemul beneficiilor din Marea Britanie, spunând că accesul la serviciile publice de bază este un lucru pe care nou-veniţii ar trebui să-l merite mai degrabă decât să-l primească automat.

''Imigraţia netă trebuie să se reducă radical de la sute de mii pe an la numai zeci de mii de persoane', va spune Cameron, subliniind măsurile care se vor aplica şi altor cetăţeni ai UE.

Partidul Independenţei din Marea Britanie (UKIP), a crescut în sondaje după campania împotriva 'uşilor deschise' pentru imigraţie, umilind Partidul Conservator de guvernământ al lui Cameron într-un vot pentru un loc parlamentar în urmă cu trei săptămâni, relevă Reuters.

Cameron este de aşteptat să spună: 'În timp ce eu am crezut întotdeauna în beneficiile imigraţiei, am crezut, de asemenea, întotdeauna că imigraţia trebuie să fie controlată în mod corespunzător. 'Aşa cum am susţinut mult timp, sub guvernul trecut, pur şi simplu nu a fost cazul. Imigraţia a fost mult prea mare şi rău scăpată de sub control', va mai sublinia Cameron.

Premierul va anunţa totodată noi măsuri pentru a face mai dificil pentru cetăţenii din Spaţiul Economic European (SEE), care include România şi Bulgaria, să solicite beneficii sociale după şase luni. Ele vor intra în vigoare la începutul anului 2014.

Cameron va promite, de asemenea, să închidă o lacună care permite unor persoane care nu au dreptul de a lucra in Marea Britanie să solicite beneficii şi să supună noii veniţi unui test mult mai greu pentru a vedea dacă ei sunt eligibili pentru beneficii legate de venituri.

'Încetarea politicii de a oferi ceva în schimbul a nimic trebuie sa se aplice atât imigraţiei, cât şi beneficiilor sociale. Le vom transmite imigranţilor din SEE un mesaj foarte clar. La fel ca pentru cetăţenii britanici nu există niciun drept absolut la ajutorul de şomaj', va mai spune Cameron.

În conformitate cu planurile, noii veniţi ar trebui, de asemenea, să aştepte până la cinci ani înainte de a putea figura pe o listă de aşteptare pentru locuinţe sociale şi se vor confrunta cu 'condiţii mai stricte', în folosirea serviciului de sănătate sau vor fi obligaţi să aibă o asigurare de sănătate privată.

'Ar trebui să fim clari că avem un Serviciul Naţional de Sănătate gratuit, nu un Serviciu Internaţional de Sănătate gratuit', va spune Cameron.

Iniţiativa sa a fost deja criticată de David Walker, episcopul de Dudley, care a declarat pentru The Observer că politicienii exagerează problema imigraţiei şi au în vedere măsuri 'disproporţionate', aminteşte Reuters.

Vineri, 22 martie, vicepremierul Nick Clegg şi lider al Partidului Liberal Democrat, un membru junior al coaliţiei lui Cameron, a declarat că Marea Britanie ia în considerare obligarea vizitatorilor din ţări 'cu risc ridicat' să prezinte un depozit în numerar pentru a-i descuraja să depăşească termenul vizelor lor. De asemenea, el a renunţat la promisiunea de a aministia imigranţii ilegali după zece ani.

Nigel Farage, liderul UKIP, a declarat sâmbătă că succesul neaşteptat al propriului partid a marcat o schimbare în dezbaterea privind imigraţia. 'Dacă UKIP nu şi-ar fi asumat dezbaterea privind imigraţia, nici alţii nu ar fi vorbit deloc despre aceasta', a declarat el la conferinţa partidului său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor