Peste un milion de bolnavi cronici, în pericol. "Stop dispariţiei medicamentelor din România!" [video]

Peste un milion de pacienţi cronici sunt, în prezent, supuşi la riscul de a rămâne fără tratament în următoarele luni.
(LOIC VENANCE / AFP / Getty Images)
Se încarcă player-ul...

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC) atrage atenţia asupra situaţiei grave în care se află unii dintre pacienţii cronici care nu îşi mai găsesc tratamentul sau acesta vine cu întârziere, punându-le viaţa în pericol, motiv pentru care a lansat marţi campania "Stop dispariţiei medicamentelor din România!".

Campania îşi propune să aducă în atenţia autorităţilor şi opiniei publice tot mai multe cazuri de pacienţi care nu au tratament, şi să facă toate demersurile pentru a rezolva problema accesului la tratament cu care se confruntă pacienţii din România.

"Consider că ceea ce se întâmplă în prezent în Ministerul Sănătăţii este de natură a afecta siguranţa poporului român. Astfel, decizia aberantă de impunere a unor preţuri la medicamente fără o bază de calcul a condus şi va conduce la decizia mai multor firme de delistare a unor medicamente", a tras un semnal de alarmă Dan Raican, preşedinte al Asociaţiei anti-Parkinson.

Peste un milion de pacienţi cronici sunt, în prezent, supuşi la riscul de a rămâne fără tratament în următoarele luni, conform estimărilor Asociaţiei Române a Producatorilor Internaţionali de Medicamente şi COPAC.

"Întreruperea tratamentului sau forţarea pacienţilor să treacă pe o altă schemă terapeutică sunt foarte riscante. De ani buni, ne confruntăm cu problema întreruperii tratamentului, însă, în prezent, aceasta se acutizează din mai multe motive, cele mai importante fiind exportul paralel şi retragerea unor medicamente de pe piaţa românească.

Solcităm autorităţilor, cu care în prezent nu avem niciun dialog, să analizeze cauzele acestei situaţii şi să modifice mecanismenele de punere pe piaţă a medicamentelor astfel încât acestea să nu mai lipsească. Nu mai dorim soluţii care să peticească problema pe termen scurt şi apoi să reapară. Politica dusă până în prezent a fost una populistă. Pe hârtie avem cele mai ieftine medicamente din Europa. În realitate, nu mai avem medicamente deloc, iar pacienţii nu au timp să aştepte", a declarat Radu Gănescu, preşedintele COPAC.

Organizaţia solicită Agenţiei Naţioanle a Medicamentului să comunice public câte medicamente vor fi retrase de producători în următoarele şase luni, care sunt motivele retragerii acestora şi cum gestionează situaţia.

În acelaşi timp, COPAC solicită de urgenţă Ministerului Sănătăţii să organizeze un grup de lucru din care să facă parte şi reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, care să identifice urgent soluţii şi politici coerente pentru ca medicamentele să vină şi să rămână în România.

Exemple de cazuri concrete

În cazul pacienţilor cu Parkinson, medicamentul Madopar a fost retras de pe piaţă, iar înlocuirea sa cu un alt medicament este foarte dificilă, întrucât mullţi pacienţi nu suportă noul medicament. În cazul unei variante a acestui medicament, nu există nici un înlocuitor.

"Am făcut sesizări la Ministerul Sănătăţii asupra acestei situaţii, însă nu am primit niciun răsuns", a precizat Dan Raican.

În cazul pacienţilor cu scleroză multiplă, a existat o întrerupere de trei luni pentru pacienţii care sunt trataţi la Spitalul Militar Central, care a afectat aproximativ 300 de pacienţi. În prezent, situaţia s-a rezolvat la Bucureşti, însă a reapărut la Cluj.

În cazul insulinelor, există probleme mari de aprovizionare din cauza exportului paralel generat de preţurile mici. Nici situaţia pacienţilor cu HIV nu este mai bună, în contextul în care două medicamente au fost retrase din România din cauza obligaţiei de scădere a preţurilor de la 1 iulie 2015.

Pentru pacienţii cu boli autoimune (poliartrită reumatoidă, artitră psoriazică, lupus eritematos, sistemic, vasculite sistemice, sclerodermie sistemică, dermatomiozită, nu se găseşte un medicament extrem de important, principalul medicament utilizat în reumatologie - Metrotrexat. Medicamentul acesta are un preţ de referinţă scăzut faţă de varianta injecatabilă disponibilă pe piaţă. Astfel, tratamentul cu tablete/pacient/lună ar fi de 25 de ori mai mic versus tratament injectabil/pacient/lună (12 lei oral vs 320 de lei injectabil la doze medii de 10 mg/săptămână).

Conform medicilor reumatologi, absenţa tabletelor aduce pierderi atât la bugetul de stat, cât şi pentru pacienţii care trebuie să plătească singură forma ijectabilă, în cazul în care suferă de o boală în care medicamentul nu este compensat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne