Pedepseşte-l pe votant: taxe noi pe alcool de la 1 septembrie

(photos.com)
Epoch Times România
27.08.2013

Guvernul României a micşorat preţul la pâine, reducând TVA la 9%, dar pregăteşte o majorare fără precedent a accizelor la băuturile alcoolice.

Începând cu 1 septembrie, acciza pentru băuturi creşte cu 33%, de la 750 la 1.000 de euro la suta de litri alcool pur, nivelul accizei urcând la un nivel dintre cele mai înalte din Europa, a declarat Romulus Dascălu, preşedintele Organizaţiei Patronale a Industriei Alcoolului şi Băuturilor Alcoolice Garant.

"Este cea mai mare creştere din istoria României, care duce acciza la un nivel ca în Luxemburg sau Austria", a declarat Romulus Dascălu pentru presă

Preşedintele a mai arătat că, deoarece la acciză se aplică şi TVA, în realitate preţul real al produsului se va mări cu 25-30% la finele lunii septembrie.

Taxă pe ţuica la cazan

Nu vor rămâne nealiniate la taxe nici băuturile alcoolice care sunt produse pentru consumul propriu. Ţuica produsă în gospodăriile oamenilor pentru consumul în casă va fi supusă, de asemenea, acestor accize mărite. Pentru o producţie pe an de până la 50 litri alcool pur echivalent (adică circa 150 litri de 30 grade), ţăranii ar trebui să achite la stat o acciză de 500 euro la suta de litri alcool pur.

La ţuica de 30 de grade, valoarea accizei ar ajunge la 7,5 lei/ litru, pe când pentru ţuica de 50 de grade se ridică la la 11 lei/litru, conform calculelor. În prezent, ţuica se vinde cu circa 20 lei/litru. Pentru o producţie de peste 50 litri alcool pur, acciza este dublă.

Accize la produse "de lux"

Tot de la 1 septembrie vor fi introduse în categoria produselor "de lux", şi bijuteriile din aur, cu excepţia verighetelor, la care se aplică o acciză de 1 euro/gram pentru bijuteriile cu până la 14k şi de 2 euro/ gram, pentru cele de peste 14k.

Maşinile cu capacitate cilindrică egală sau mai mare de 3.000 cm3, care sunt noi sau folosite, vor fi supuse unei accize de 1 euro/ cm3, incluzând şi persoanele fizice.

În plus, de la 1 septembrie taxa va fi achitată şi pentru maşinile dobândite prin partaj.

Vor plăti accize şi cei care îşi cumpără bijuterii de platină, iahturi, arme de vânătoare sau de uz personal.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor