Olguţa Vasilescu: Exclus să se elimine salariul minim pe economie

Salariul minim pe economie nu va fi eliminat căci acest plan nu este în programul de guvernare, susţine ministrul Muncii. Cât despre faptul că Eugen Teodorovici a făcut pledoarie pentru eliminarea acestuia, Vasilescu susţine că oricine poate avea "păreri personale".
Olguta Vasilescu(Ministrul Muncii si Justitiei Sociale),
Olguta Vasilescu(Ministrul Muncii si Justitiei Sociale), (Florin Chirila/Epoch Times)
Loredana Diacu
07.08.2018

Eliminarea salariului minim, idee vehiculată recent de ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, este exclusă, nefiind în programul de guvernare, a declarat luni, la România TV, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

"Este exclus, exclus, exclus să se elimine salariul minim pe economie. Nu există în programul de guvernare. Noi avem un ritm de creştere anual care există în programul de guvernare scris. Aşa vom face, cum am aplicat până acum, cel puţin la Ministerul Muncii tot ceea ce scrie în programul de guvernare, aşa se va întâmpla şi de acum înainte. Domnul Teodorovici şi-a exprimat o părere personală mai apropiată de mediul de afaceri. Pe noi ne interesează foarte mult salariatul şi ce duce el acasă, pentru că, dacă lăsăm o nebuloasă totală, în care nu mai există acest salariu minim, de altfel există, cred, trei ţări în Uniunea Europeană, care nu au salariu minim (...) Nu va fi adoptată. A fost o părere personală. El a spus cum ar vedea dumnealui, dar deocamdată dumnealui este ministru într-un guvern ce are un program de guvernare aprobat de Parlamentul României. Dumnealui şi-a exprimat o opinie personală. Toţi putem să avem păreri personale, dar ceea ce scrie în programul de guvernare se aplică", a declarat Vasilescu, preluată de digi24.ro, la România TV.

Reamintim că recent, într-un interviu acordat dcnews.ro, ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici a susţinut că, în opinia sa, salariul minim ar trebui păstrat doar în sectorul public în timp ce în sectorul privat ar trebui înlocuit cu un sistem de stimulente acordat patronilor care plătesc totuşi angajaţilor acest salariu minim.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor