Octavian Ţîcu: Noul Guvern de la Chişinău este o victorie de succes a PD-ului

Octavian Ţîcu
Octavian Ţîcu (parlament.md)

Numirea consilierului prezidenţial Ion Chicu în funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova este o capcană pentru Partidul Socialiştilor, consideră deputatul independent Octavian Ţîcu.

„Nu-l credeam pe Igor Dodon atât de infantil politic, dacă e să fiu sincer. Deci, asta din dorinţa de a avea totul, de fapt, a ajuns la cheremul Partidului Democrat”, a declarat parlamentarul moldovean într-un interviu pentru Europa Liberă.

Deşi acum Dodon poate crede că are totul, preşedinţia, parlamentul, primăria, mai nou şi Guvernul, Ţîcu a subliniat că, de fapt, şeful statului nu are nimic, pentru că un simplu gest de coaliţie între Blocul ACUM şi Partidul Democrat îl lipseşte pe Dodon de orice, astfel el poate pierde majoritatea în parlament, majoritatea în CMC, iar ulterior ar putea fi creat un nou Guvern ACUM-PD.

Totodată, Ţîcu a punctat că dacă pe Blocul ACUM, democraţii s-au răzbunat, atunci „pe socialişti îi controlează, pentru că acum acest guvern depinde de Partidul Democrat. Dacă Partidul Democrat va decide o alianţă cu Blocul ACUM, Igor Dodon rămâne fără parlament şi fără guvern. Asta e”.

Mai mult decât atât, parlamentarul consideră că, de fapt, noul Guvern este şi al PD-ului, pentru că sunt oameni care vin din PD şi oameni care au avut anumite conlucrări cu PD, chiar dacă acolo se află şi oameni care nu ar avea ce face, cum ar fi rude de-ale lui Igor Dodon.

„Deci, este un infantilism politic absolut acolo – neamuri, rude, prieteni, consilierii lui Igor Dodon au ajuns. Vă daţi seama în ce ipostază penibilă este acest guvern, care nu va putea întreprinde nimic, pentru că în orice moment poate fi demis. Este o victorie de succes a PD-ului, dar PD-ul trebuie să aibă în vedere că prelungirea acestei colaborări este pentru ei catastrofală.

Pe moment, PD-ul este câştigătorul situaţiei. Marele perdant este Blocul ACUM şi marele fraier este Igor Dodon, cel care a căzut în capcana acestei construcţii, pe care PD-ul o poate la un moment dat răsturna.”, a adăugat Ţîcu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe