Obiect spaţial misterios aterizează într-o fermă din California

Deşeu spaţial căzut într-o fermă din apropierea Hanford,  California, pe 13 octombrie 2018.
Deşeu spaţial căzut într-o fermă din apropierea Hanford, California, pe 13 octombrie 2018. (Kings County Sheriff's Office)

Săptămâna trecută locuitorii din California au asistat uimiţi la un spectacol neanunţat: pe cer a apărut o minge de foc formată din deşeuri spaţiale care s-au împrăştiat în aer, unul dintre obiecte căzând într-o fermă din apropiere. Filmările acestei întâmplări ciudate s-au răspândit rapid prin intermediul reţelelor de socializare, iar mulţi s-au întrebau ce deşeuri sunt şi de unde provin.

Proprietarul fermei de lângă Hanford a descoperit, pe 13 octombrie, o bucată mare de metal de forma unui rezervor căzută în livada de nuci şi a alertat autorităţile locale. Detectivii de la Biroul Şerifului din Kings County au urmat mai multe piste, inclusiv posibilitatea ca obiectul să fie asociat cu racheta SpaceX Falcon9 care a fost lansată de la Vandenberg Air Force Base cu câteva zile în urmă. SpaceX a negat că resturile ar avea de-a face cu lansarea, relatează Fox 26.

Agenţia Spaţială Europeană a declarat, de asemenea, postului de ştiri că obiectul nu ar aparţine nici uneia dintre lansările sale efectuate de la Vandenberg Air Force Base, deoarece ei lansează obiectele în mod special deasupra apei pentru a preîntâmpina căderea anumitor resturi în zonele populate.

După aproape o săptămână de căutare a unor indicii, autorităţile au primit în cele din urmă un răspuns.

Vandenberg Air Force Base a declarat detectivilor de la Biroul Şerifului din Kings County că este foarte probabil ca obiectul să fie un rezervor de combustibil căzut de pe satelitul de comunicaţii deţinut de Iridium, o companie de comunicaţii prin satelit. Compania a confirmat oficialilor că obiectul ar aparţine, de fapt, unuia dintre sateliţii săi lansaţi în spaţiu la sfârşitul anilor 1990 şi a reintrat lent în atmosfera Pământului, a răspuns biroul şerifului într-o declaraţie pentru Fox News. „Scopul acestui rezervor special era să stocheze combustibilul folosit pentru a schimba orbita satelitului în spaţiu.”

Iridium a declarat că rezervorul trebuie să fie examinat înainte de a putea confirma oficial că aparţine satelitului vechi de zeci de ani.

„Trebuie să-l vedem. Nu suntem siguri sută la sută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Iridium, Jordan Hassin, pentru Fresno Bee, adăugând că există mai mulţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului.

Potrivit lui Hassin, acestea sunt primele resturi raportate, care aparţin unui satelit, după ce acesta a reintrat în atmosfera Pământului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură