O fundaţie va construi Muzeul Victimelor Comunismului

Fostul secretar al Apărării, Donald Rumsfeld, a primit medalia Truman-Reagan Medal pentru Libertate de la fundaţia Victimele Comunismului la cea de-a cincea aniversare a acesteia, 12 iunie 2012
Fostul secretar al Apărării, Donald Rumsfeld, a primit medalia Truman-Reagan Medal pentru Libertate de la fundaţia Victimele Comunismului la cea de-a cincea aniversare a acesteia, 12 iunie 2012 (Shar Adams / The Epoch Times)

WASHINGTON - O donaţie din partea unei foste ţări a blocului sovietic a pus în mişcare planuri pentru construirea unui muzeu internaţional al victimelor comunismului, în Washington, DC.

Dr. Lee Edwards, preşedinte al Fundaţiei Memoriale a Victimelor Comunismului (VOCMF), a anunţat săptămâna trecută că premierul Ungariei Viktor Orban a făcut în acea dimineaţă un "angajament major" cu privire la un "muzeu de cărămidă şi mortar".

"Suntem încrezători că prietenii şi suporterii noştri din America şi din jurul lumii vor face un pas înainte şi se vor alătura campaniei internaţionale de a construi un muzeu internaţional al victimelor comunismului, în interiorul sau în apropierea Mall-ului din Washington", a declarat el la un eveniment de pe 12 iunie, organizat cu ocazia a cinci ani de la înfiinţarea Memorialului Victimelor Comunismului.

VOCMF, o organizaţie educaţională non-profit, a fost fondată printr-un act al Congresului SUA, pentru a comemora cele peste 100 de milioane de victime ale regimului comunist, susţine site-ul organizaţiei.

VOCMF se ocupă în prezent de muzeul global online al comunismului, singurul muzeu de pe internet dedicat relatării poveştii comunismului, a menţionat dr. Edwards.

Site-ul nu include doar date, hărţi, secţiuni individuale pe ţări şi profile ale tiranilor şi eroilor, ci oferă şi zone interactive, pentru a-ţi putea povesti experienţele personale şi a oferi feedback.

Edwards a afirmat că muzeul online a avut peste 125 de mii accesări din peste 180 de ţări, inclusiv China, Vietnam şi Cuba.

Dr. Edwards, istoric marcant al conservatorismului american, a anunţat lansarea unui curriculum educaţional despre comunism pentru elevii de liceu, care include muzeul global al comunismului.

"Este un plan dinamic şi interactiv din 10 lecţii pentru profesori, pentru a-i ajuta să-şi instruiască elevii despre istoria, filozofia şi moştenirea comunismului", a susţinut el.

VOCMF va începe promovarea planului în şcolile publice, private şi la domiciliu în această toamnă, a afirmat Edwards.