Nicio vizită externă fără gafe memorabile: Viorica Dăncilă a "lovit" acum şi în Macedonia
alte articole
Nu a trecut mult timp de la gafa istorică făcută în vizita oficială din Muntenegru, care a creat o situaţie jenantă pentru gazde, că prim-ministrul Viorica Dăncilă a derapat din nou. De data aceasta în cadrul conferinţei de presă comune cu omologul său din Macedonia, Zoran Zaev.
"Domnule prim-ministru, vă mulţumesc pentru primirea călduroasă. Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi la Skopje, ca primul prim-ministru care vizitează Republica Macedonia", a declarat Viorica Dăncilă, în ciuda faptului că şi alţi premieri români au mers în vizită oficială acolo.
Au fost şi efecte scenice în momentul în care Dăncilă a zis această frază: paharul de pe pupitrul premierului din Macedonia a căzut şi s-a spart.
Şi "neînţelegerile" au continuat în ritm alarmant.
"Prezenţa mea astăzi aici în calitate de prim-ministru a (sic!) României, dar şi de stat (sic!) care în câteva luni va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, arată spirjinul nostru ferm pentru drumul european al Republicii Macedonia", a declarat premierul Viorica Dăncilă.
"Am abordat subiectul comunităţilor Republicii… a cetăţenilor macedoni (sic!) în România, dar şi a cetăţenilor aromâni (sic!) din Republica Macedonia şi l-am anunţat pe domnul prim-ministru că în România, în urma unei iniţiative legislative în Parlamentul României, promulgată de către preşedintele României zilele acestea, a fost inaugurată (sic!) Ziua Limbii macedonene, ceea ce nu poate decât să ne bucure şi să arate puntea de legătură pe care o constituie acest lucru între cele două ţări", a continuat premierul.
Nu există "cetăţeni aromâni", ci etnici aromâni, cum de altfel nu există nici "cetăţenii macedoni", ci macedoneni.
Mai mult, premierul a tot încurcat etnia cu cetăţenia pe tot parcursul declaraţiei sale de presă.
Vă invităm să urmăriţi materialul video.