Neruşinarea şi onoarea. RTV vs Ramona Ursu

Ramona Ursu
Ramona Ursu (Florin Chirilă / Epoch Times România)

În presa românească a începutului de an 2017, neruşinarea şi onoarea se află într-un dezechilibru malign. Infractorii se află pe pagina întâi şi în prime time, nu doar pe televiziunile de ştiri afiliate lor, ci şi pe televiziunea publică. Ei sunt citaţi ca surse ale adevărului incontestabil, comentaţi furibund, căinaţi cu suspine. Înainte de a se face nevăzut, Sebastian Ghiţă a lăsat televiziunii proprii, RTV, înregistrări cu baliverne fără dovezi, pe care Parchetul se grăbeşte să le cerceteze in rem. Balivernele îl incriminează în plus pe fugar care se autodenunţă ca autor al unor lovituri date fostei Realitatea TV.

Scopul final este dărâmarea ”sistemului instituţiilor de forţă” sau ”binomului”, denumiri ambigui şi spăimoase date de cei incriminaţi strategiei anticorupţie, vizată spre anulare de actuala majoritate PSD-ALDE. Pentru aceasta, e nevoie (şi) de pretexte mediatice oferite noii puteri care abia apucă să sară cu picioarele pe şefa DNA şi pe instituţiile aliate în acţiunea anticorupţie, pe ambasadele occidentale, pe justiţie. Ca să aibă mercenariatul presei ce rumega, Ghiţă a băgat în oală cam toţi mogulii condamnaţi, prezentaţi ca victime ale DNA şi SRI. Dealtfel, o lege a amnistiei e gata pregătită, iar victimele anticorupţiei stau cu bocceaua în uşă. Înregistrări suspecte cu fostul preşedinte şi afirmaţii neverosimile ale unor politicieni eşuaţi sunt răcnite pe tonuri isterice de nişte individe şi indivizi de la RTVAntene, B1 TV, TVR prin altoiul de la Antena 3 şi, mai nou, Realitatea TV.

Acest din urmă canal s-a repliat degrabă, din mare susţinător al liberalilor şi al preşedintelui Iohannis, în închinător de ode lui Dragnea cum s-a întâmplat miercuri, 4 ianuarie, într-un duo aiuritor al indigestului Hoandră cu invitatul Vasile Dâncu. Mai ceva ca închinarea de către Preafericitul şi corul de popi a cântării ”Vrednic este” lui Dragnea, în 2014. Expiratul Cristoiu, dornic să fie apelat ”maestre” în direct, participă la toate aceste orori, citând jurnale fictive şi revărsând arsenalul de hiperbole penibile care au făcut istorie la Evenimentul zilei pe când găina năştea pui vii.

În acord cu burtierele galbene ale televiziunilor amintite, Cristoiu vine şi el ”exclusiv” cu ”dezvăluiri cutremurătoare” despre ”sfărâmarea” trusturilor de presă şi cu îndemnurile pesediste justificate de ”votul zdrobitor” pentru înlăturarea ”democraţiei stâlcite” de tehnocraţi etc. Între timp, Ghiţă nu e la portiţă, unde, în fiecare zi, bate timid un poliţist. Vor bate mai mulţi, fiindcă instanţa tocmai a admis executoriu cererea procurorilor de arestare preventivă în lipsă.

În acest vacarm mediatic, acomodările curg, fiindcă, aşa cum am aflat pe parcursul acestor ani deznădăjduiţi ai presei, jurnaliştii noştri sunt flexibili şi ieftini. Onoarea profesiei stă să dispară. Tocmai de aceea demisia Ramonei Ursu, editorialistă la ”Adevărul” şi coordonatoare a corespondenţilor ziarului, este un gest rar, fiindcă apără libertatea de exprimare în faţa cenzurii patronale. Şi apără implicit onoarea unei meserii terfelite de politicieni, de moguli, de laşitatea breslei.

Aflăm de pe pagina de Facebook a jurnalistei ce s-a întâmplat.

După aproape nouă ani petrecuţi în redacţia Adevărul, mi-am dat, astăzi (4 ianuarie 2017), demisia de la ziar. Concret, redactorul-şef mi-a transmis că patronul ziarului, Cristian Burci, face tot felul de presiuni asupra lui, presiuni cărora, până acum, le-a făcut faţă. Însă discuţia a început cu faptul că”ne-am întors la epoca Năstase”. Asta mi-a spus Dan Marinescu, concluzionând că îngrijorările mele referitoare la soarta ziarului, la direcţia lui editorială, au baze reale... Aceste presiuni, mi s-a mai spus, s-au accentuat după alegerile parlamentare, având în vedere rezultatul acestor alegeri. Mi s-a explicat că scriu materiale de opinie prea dure şi mi s-au oferit două exemple... Însă niciodată, în nouă ani la Adevărul, nu am trăit o situaţie ca cea de astăzi, în care să mi se explice, cu subiect şi predicat, că ziarul va avea o altă direcţie, un alt ton, şi că propriile mele gânduri, care deranjează anumite cercuri, ar trebui modelate, altă varianta nefiind, oricum. Nu regret, însă, niciun moment decizia pe care am luat-o şi care mi se pare unica pe care o puteam lua. Când este vorba despre libertatea de gândire, nu cred că există, şi nici nu ar trebui să existe, negocieri”, scrie Ramona Ursu.

În manuale aceasta se numeşte ”clauză de conştiinţă”, rar invocată la noi. Va urma o perioadă grea pentru Ramona în Epoca Dragnea, fiindcă blogul şi reţelele sociale nu dau de mâncare. În astfel de situaţii se relevă slăbiciunile breslei jurnalistice, destructurate prin pierderea eticii sale şi fără soluţii de apărare a profesioniştilor: nu mai are Contract Colectiv de Muncă valabil unde era inclusă clauza de conştiinţă şi dreptul de a obţine daune de la patron, contractele de muncă sunt abuzive sau inexistente, organizaţiile profesionale sunt mute, iar solidaritatea simplă între jurnalişti s-a diminuat. Dar onoarea, în acest caz rar, e reperată. Şi asta e ceva.

Articol apărut în Revista ”22”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii